DNA cere o pedeapsă mai mare pentru Liviu Dragnea, în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului

dragnea castuse condamnare mediafaxProcurorii DNA au făcut apel la decizia instanţei supreme din dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, prin care Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.

Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că procurorii au contestat decizia prin care preşedintele PSD a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, solicitând majorarea pedepsei pentru instigare la abuz în serviciu, dar şi condamnare pentru a doua acuzaţie, cea de instigare la fals, pentru care Liviu Dragnea a fost achitat.

Pe 22 iunie, și Dragnea a formulat apel, potrivit informaţiilor publicate pe portalul Instanţei Supreme.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) l-au condamnat, săptămâna trecută, pe Liviu Dragnea, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în procesul angajărilor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, pentru instigare la abuz în serviciu, dar decizia nu e definitivă.

Foto: Mediafax