Un avion militar s-a PRĂBUŞIT la Feteşti, în timpul unei demonstraţiia eriene

avion prabusit miting aerian fetestiUn avion Mig 21 Lancer, care participa la mitingul aerian organizat cu prilejul Zilei Porţilor deschise de la Baza Aeriană Borcea, s-a prăbuşit în timpul demonstraţiei, în apropierea staţiei de taxare de la Feteşti, au declarat pentru Agerpres surse din domeniul aeronauticii.

Potrivit acestora, pilotul ar fi reuşit să se catapulteze şi a scăpat cu viaţă.

Un martor a spus că a văzut avionul prăbușindu-se de pe autostradă, între Drajna și Fetești. Potrivit Ministerului Apărării Naționale, avionul avea simplă comandă și un singur pilot.

(Foto: Facebook – Adrian Floroiu)