- Două percheziții au avut loc miercuri, în București, în legătură cu noi acuzații care l-ar viza pe fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu.
- Acesta a fost dus miercuri la audieri.
Călin Georgescu se află la audieri, la sediul central al DIICOT, într-un dosar privind operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice (autorat și instigare) și tentativă la infracţiunile de alterarea integrităţii datelor informatice și perturbarea funcţionării sistemelor informatice.
„Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, la data de 26.09.2026, un suspect în vârstă de 35 ani, la solicitarea unui alt suspect, în vârstă de 64 de ani (ce are calitatea de inculpat într-un alt dosar instrumentat de către DIICOT – Structura Centrală) a procedat la scanarea/verificarea imobilului acestuia, din comuna Mogoșoaia, județul Ilfov, având ca scop identificarea mijloacelor tehnice de înregistrare audio-video utilizate de organele judiciare, precum și alterarea datelor informatice ori perturbarea funcționării sistemelor informatice folosite pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică. Demersul a avut loc după ce, la data de 21 septembrie 2026, procurorii DIICOT – Structura Centrală au efectuat o percheziție domiciliară la imobilul respectiv, în cadrul unei cauze penale în care au fost puse în aplicare și măsuri de supraveghere tehnică, împrejurări cunoscute de cei doi suspecți. Rezultatul urmărit, respectiv alterarea datelor informatice și perturbarea ori deteriorarea mijloacelor tehnice utilizate de organele judiciare, nu s-a produs, din motive independente de voința suspecților”, au anunțat, miercuri, procurorii DIICOT.
Citiți și: Procurorii au pus sechestru și pe conturile lui Călin Georgescu. Aceeași măsură era valabilă de două săptămâni, în cazul casei din Mogoșoaia
Acțiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Foto arhivă
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană