- Cu un buget strâmtorat și multe proiecte care pot fi considerate prioritare, dacă nu chiar urgente, primarul Mihai Polițeanu a cerut sprijinul mediului privat să susțină cât mai multe dintre inițiativele de care are nevoie Ploieștiul.
- Apelul a fost lansat în cadrul Forumului Dezvoltării Locale „Parteneriat pentru viitor”.
Evenimentul a reunit reprezentanți a peste 200 de companii ploieștene invitați de primarul Mihai Polițeanu să afle cum pot sprijini comunitatea în care-și desfășoară activitatea. „Este o cerere de ajutor. Ceea ce vă invităm este să dați înapoi comunității o mică parte din câștigurile companiilor dumneavoastră. În același timp, dacă vorbim de sponsorizări, acestea reprezintă și o oportunitate pentru dumneavoastră. Nu doar oportunități de marcketing, care sunt de la sine îneles, ci și angajați sau noi angajați care astăzi nu vin în Ploiești pentru că orașul arată cum arată și are o calitate a vieții scăzută. Vorbim de sponsorizări sau convenții sau reamenjări/reabilitări. Locul poate să poarte locul companiei, dacă vorbim de un părculeț. Puteți să branduiți zona respectivă”, a transmis edilul.
Acesta a prezentat pe larg situația Ploieștiului, obiectivele pe care le are în vedere, detaliind, totodată, și felul în care companiile private se pot implica în fiecare domeniu în parte.
Vedeți AICI transmisiunea integrală.
„Formarea parteneriatului public-privat într-un vector principal de dezvoltare a Ploieștiului reprezintă unul dintre obiectivele prioritare ale actualului executiv ploieștean.
Cu prilejul acestui important eveniment, au fost prezentate oportunitățile de afaceri în parteneriat cu Primăria Ploiești și au fost punctate prioritățile administrației publice pentru următorii 4 ani, precum și modalitățile concrete de implicare în acest gen de parteneriate.
Rolul primăriei în susținerea mediului de afaceri se va contura, în viitorul apropiat, printr-o birocrație suplă și digitalizare, precum și prin organizarea unui birou specializat pe relația cu mediul de afaceri.
Ploieștiul are nevoie de sprijinul comunității de afaceri pentru a deveni un oraș competitiv, prin demararea unor ample proiecte comune, menite să reducă decalajele pe care le avem față de ale municipii”, au transmis reprezentanții Primăriei, după evenimentul organizat cu sprijinul Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate și Camerei de Comerț și Industrie Prahova.
Citiți și: Semafoare la intersecția dintre Bobâlna și Bd. Independenței. Mihai Polițeanu: „Personal nu-mi place soluția, înghesuie trei semafoare pe o distanță scurtă”
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană