- Actorii Teatrului Toma Caragiu din Ploiești și-au manifestat, luni, susținerea față de directorul instituției, Mihaela Rus.
- Rezultatele evaluării activității managerului instituției de cultură a generat un adevărat scandal, după ce aceasta a primit note foarte mici de la doi dintre cei trei membri ai comisiei.
Peste 100 de angajați ai Teatrului Toma Caragiu, printre care actorii Andi Vasluianu, Ionuț Burlan sau Ioan Coman, au fost prezenți în fața Primăriei Ploiești pentru a-și arăta susținerea față de directorul instituției, Mihaela Rus, și pentru a contesta modul în care a fost făcută evaluarea. Cei prezenți au au semnat o scrisoare deschisă, de susținere a actualului director. „Directorul Mihaela Rus și-a demonstrat angajamentul față de teatru pe parcursul celor 10 ani în care a fost la conducerea instituției noastre (dovadă stau atât evaluările ei anterioare, cât și proiectele coordonate de ea la cele trei secții ale teatrului și evenimentele culturale inițiate în comunitatea ploieșteană), iar rezultatele finale ale mandatului său ar trebui evaluate integral la terminarea acestuia”, se arată în scrisoarea destinată primarului Mihai Polițeanu.
Explicațiile primarului Ploieștiului
Protestatarii au discutat cu primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, cu administratorul public, Sorin Dumitrașcu, și cu cei doi viceprimari ai Ploieștiului, Zoia Staicu și Alexandru Săraru. „Nu am intervenit și nici nu am de gând să intervin, chiar dacă 100% din angajații Teatrului spun că această evaluare a fost prost făcută, pentru simplul fapt că un primar nu trebuie să intervină pe o evaluare. În pasul următor, dacă n-a depus, probabil că doamna Rus va depune o contestație. Este treaba comisiei de contestații, formată din oameni din Primărie, pentru că este o contestație pe procedură. Nu cedez presiunilor, nu am eu căderea să fac pe procurorul, să fac dreptate sau să spun că un act managerial este bun sau nu pentru că nu mă pricep și, chiar dacă m-aș fi priceput, ca primar, legal, nu ai voie să faci asta”, a explicat primarul Mihai Polițeanu.
Citește și Mihai Polițeanu: Parangheliile nu-și au locul în cimitirele publice și nu vor mai fi tolerate
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană