Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

mihai politeanu demolare case
Categorie: Administraţie
  • Primăria Ploiești ar urma să demoleze casele construite ilegal în zona Tânărul Muncitor. 
  • „Domeniul public este furat la propriu”, reclamă primarul municipiului.

Mihai Polițeanu a anunțat că vor fi demolate locuințele ilegale construite în zona amintită, reclamând totodată presiuni și încercări de șantaj din partea celor vizați.

„Fecale pe zidurile caselor, urină la baza lor, geamuri sparte și porți distruse, scandal și bătrâni bătuți, un câmp care deja e o zonă de infecție și se transformă într-o groapă ilegală de gunoi. Poliția locală și națională, depășite de situație. 

Asta e realitatea în care au ajuns să trăiască fără voia și fără vina lor ploieștenii cinstiți și muncitori, proprietari legal de case în zona Văii/Tânărul Muncitor.

Ploieștenii aceștia sunt victime ale câtorva zeci de persoane care au ocupat abuziv domeniul public, au construit ilegal case, terorizează comunitatea ploieșteană din zonă. Aceste zeci de persoane sunt agresori, nu victime. Agresori ai comunității și legii. Nu invers”, a transmis edilul.

Primarul municipiului a anunțat, vineri că a dat „dispoziție de demolare a caselor construite ilegal în zonă.”

Citiți și: Mihai Polițeanu, primar Ploiești: Poliția Locală va da amenda maximă pentru aruncarea deșeurilor pe domeniul public

„Cum ar fi dacă ar intra cineva la tine în curte cu japca, și-ar construi o casă, iar când i-ai cere să plece, ți-ar cere și curtea («ca să intre în legalitate») sau, la șantaj, să-i dai gratis o casă nouă ca să plece.

Trăim într-o lume strâmbă în Ploiești, de 35 de ani, și oricât de ciudată și nefamiliară pare o lume dreaptă, eu vreau să merg pe drumul respectării legii și normalității.  Primăria s-a făcut ani de zile că nu vede cum domeniul public este furat la propriu, cum crește blocul White Tower și sunt înșelați cumpărătorii etc. Așa a ajuns Ploieștiul în mlaștina în care este astăzi și din care trebuie să ieșim încetul cu încetul”, a mai acuzat edilul.

Back To Top