- Consilierii județeni vor discuta, în ședința extraordinară care va avea loc vineri, modul în care va fi distribuită localităților din Prahova suma alocată județului, corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit.
Proiectul de hotărâre publicat de CJ Prahova se referă la împărțirea sumei de 43.793.000 lei, din cota de 6% din impozitul pe venit, celor 114 localități din județ, în funcție de datele și solicitările transmise de primării, analizate în cadrul comisiilor de specialitate. Banii vor fi repartizați pentru susținerea programelor de dezvoltare locală, pentru susținerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală, respectiv pentru cheltuielile de funcționare pe care unitățile administrativ-teritoriale din județ nu le pot finanța din veniturile proprii.
„Având în vedere că la această dată nu deținem informații privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada următoare, propunem ca sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale estimate de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești să le repartizăm pe unități administrativ teritoriale, pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcționare și/sau de capital, în ordinea cronologică a vechimii arieratelor, pentru susținerea programelor de dezvoltare locală și pentru susținerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală, în funcție de veniturile proprii realizate în anul precedent”, se arată în raportul Direcției Economice, atașat proiectului.
Propunerea care va fi discutată mâine prevede alocarea sumei de 1.000.000 de lei pentru municipiul Ploiești și a 600.000 de lei pentru Câmpina.
Orașele vor primi, în total, peste 6 milioane de lei, cele mai mare alocări, câte 900.000, fiind pentru Băicoi, Mizil și Vălenii de Munte.
Restul de 35.843.000 lei va ajunge la cele peste 100 de comune din Prahova. Cele mai mari alocări, de peste 600.000 lei, sunt propuse pentru Albești-Paleologu, Aluniș, Blejoi, Ceptura, Cornu, Drăgănești, Filipeștii de Pădure, Gornet, Izvoarele, Olari, Râfov, Sângeru, Șotrile, Târgșoru Vechi și Valea Doftanei.
Propunerea CJ Prahova pentru repartizarea sumei din cota de 6% din impozitul pe venit



- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană