- Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu, și directorul general Hidro Prahova, Andrei Bontic, au făcut o vizită de lucru, vineri, pe șantierul din Câmpina, pentru a verifica stadiul lucrărilor de reabilitare a rețelei de distribuție a apei și modul în care este respectate graficul de execuție.
În municipiu sunt în derulare lucrările în cadrul proiectului Hidro Prahova „Execuție rețele de alimentare cu apă și canalizare în Câmpina și Poiana Câmpina”. Pe Bulevardul Carol I este prevăzută reabilitarea rețelei de distribuție a apei pe o lungime totală de 5.194 de metri.
„Conform graficului, lucrările desfășurate pe carosabil vor fi finalizate până miercuri, până la intersecția cu strada Constantin Istrati. Ulterior, frontul de lucru se va muta din zona intersecției cu strada Rahovei, execuția urmând să continue exclusiv pe trotuar, pentru a reduce disconfortul creat în trafic.
În paralel, se lucrează la realizarea a 3 cămine de vane și au început lucrările de aducere la starea inițială a zonelor afectate, pornind din cartierul Câmpinița.
Obiectivul este finalizarea acestor refaceri până miercuri, în sprijinul proiectului separat derulat de Consiliul Județean Prahova, care vizează inaugurarea segmentului de drum modernizat”, au anunțat reprezentanții operatorului de apă și canalizare.
Citiți și: 32 de milioane de lei pentru continuitatea alimentării cu apă în Prahova. Ce soluții include pachetul de măsuri propus de Hidro Prahova
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană