Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Administraţie
  • Ploieștiul devine, în perioada 28–30 august, gazda celei de-a 19-a ediții a Jocurilor Naționale Special Olympics România, eveniment dedicat sportivilor cu dizabilități intelectuale.
  • Peste 300 de sportivi din 30 de județe și București vor concura la bocce, atletism și înot, într-o ediție dedicată Anului Nadia Comăneci.

Ploieștiul se pregătește pentru trei zile de sport, emoție și incluziune. În perioada 28–30 august 2026, orașul găzduiește cea de-a 19-a ediție a Jocurilor Naționale Special Olympics România, cel mai important eveniment sportiv incluziv dedicat persoanelor cu dizabilități intelectuale din România. La competiție vor participa peste 300 de sportivi, reprezentând 64 de fundații, asociații, școli de masă și speciale și centre DGASPC din 30 de județe și București. Alături de aceștia vor fi aproximativ 150 de antrenori, profesori și membri ai familiilor, 150 de voluntari, precum și personal medical și tehnic. Ediția din acest an este dedicată Anului Nadia Comăneci, celebrând performanța sportivă românească și valorile pe care sportul le poate transmite: curaj, disciplină, perseverență, încredere și depășirea propriilor limite.

Competiții la Ploiești și Câmpina

Vineri, 28 august, vor începe probele preliminare de bocce și atletism, la Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, de la ora 08:00. Tot aici vor fi organizate evaluări medicale gratuite în cadrul programului „Sportivi Sănătoși”.

Sâmbătă, 29 august, competițiile de bocce și atletism continuă la UPG, iar la Bazinul de Înot Didactic din Câmpina vor avea loc, de la ora 10:00, probele preliminare de înot. Seara va aduce unul dintre momentele simbolice ale evenimentului: Cursa Flăcării Speranței. Flacăra va fi purtată de sportivi Special Olympics, personalități sportive locale, reprezentanți ai forțelor de ordine și ai Primăriei Ploiești.

Cursa va porni la ora 18:00, din fața Primăriei Ploiești, și se va încheia la Sala Olimpia, unde, de la ora 19:00, va avea loc Ceremonia de Deschidere. Ceremonia va include defilarea delegațiilor, aprinderea Flăcării Speranței, înălțarea steagului Special Olympics și rostirea Jurământului Special Olympics. Programul va fi completat de momente artistice și de un recital susținut de Nicola. Duminică, 30 august, sunt programate finalele. La Sala Olimpia Ploiești vor avea loc, de la ora 08:00, probele finale de bocce și atletism, urmate de festivitățile de premiere. La Câmpina se vor desfășura, începând cu aceeași oră, finalele de înot și ceremoniile de premiere.

„Special nu înseamnă că am o problemă”

Evenimentul este susținut și de administrația locală ploieșteană, care vorbește despre proiectele dezvoltate în ultimii ani pentru persoanele cu dizabilități. „Suntem departe de a face ceea ce merită acești oameni, însă în ultimii ani cred că am înaintat pe un drum bun și corect”, a declarat primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu. Edilul a amintit programul „Arta Incluziunii”, implementat de Casa de Cultură a municipiului Ploiești, precum și înființarea secției sportive pentru persoane cu dizabilități în cadrul CSM Ploiești. La rândul său, rectorul UPG Ploiești, Alin Diniță, a subliniat mesajul transmis de sportivii Special Olympics. „Acești copii minunați încearcă să depășească anumite limite. Special nu înseamnă că am o problemă, special înseamnă că am o inimă mare”, a declarat Alin Diniță.

Citește și SAPAS acuză primele efecte ale reorganizării Primăriei Ploiești. Achizițiile și comunicarea, printre zonele cu probleme

Back To Top