Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

gaze pe Valea Slănicului
Categorie: Administraţie
  • Proiectul rețelei de gaze de pe Valea Slănicului a intrat în etapa finală, anunță reprezentanții Consiliului Județean Prahova.

„Proiectul de alimentare cu gaze naturale a Văii Slănicului se apropie de momentul așteptat de mii de prahoveni: introducerea efectivă a gazului în rețea. La Stația de Reglare-Măsurare Buda, unul dintre punctele esențiale ale întregului sistem, au fost desfășurate astăzi testele SAT, prin care sunt verificate, la amplasament, funcționarea și integrarea echipamentelor stației.

Următorul pas este evaluarea INSEMEX, programată pentru miercuri. În urma validării proiectului, obiectivul este obținerea atestatului INSEMEX în cursul săptămânii viitoare, document necesar pentru continuarea procedurilor de recepție și punere în funcțiune”, au anunțat reprezentanții CJ Prahova, precizând că în jurul datei de 21 septembrie este prevăzută convocarea Comisiei de Recepție, iar reperul asumat pentru recepția punerii în funcțiune și PIF-ul efectiv al stației și al sistemului de distribuție este 1 octombrie 2026.

PIF-ul dse referă la etapa finală prin care instalația executată este verificată, aprobată și conectată oficial la sistemul energetic sau de gaze pentru a fi alimentată în siguranță.

„Suntem foarte aproape de momentul pentru care oamenii de pe Valea Slănicului au așteptat ani de zile. Acum fiecare verificare și fiecare etapă tehnică trebuie încheiate corect și la timp. Ținta noastră este clară: gazul să intre în rețea și această investiție să înceapă, în sfârșit, să deservească oamenii”, a transmis președintele CJ Prahova, Virgil Nanu.

Proiectul înseamnă aproape 300 de kilometri de rețea de distribuție și va deservi peste 8.000 de gospodării, plus instituțiile publice din localitățile beneficiare.

„După ani marcați de blocaje administrative, juridice și tehnice, proiectul gazelor de pe Valea Slănicului a ajuns în ultima sa etapă. 1 octombrie este reperul către care se lucrează acum”, au subliniat reprezentanții CJ Prahova.

„Pentru o familie, gazul care ajunge la poartă nu este o cifră într-un proiect. Înseamnă o casă încălzită mai ușor, mai mult confort și o grijă mai puțin. Pentru Valea Slănicului, înseamnă un pas important pentru dezvoltarea întregii zone. Mai sunt câteva etape de parcurs și le urmărim îndeaproape. După atâția ani de așteptare, suntem aproape de momentul care contează cu adevărat: gazul să plece de la Buda prin rețea și să ajungă la oamenii de pe Valea Slănicului”, a declarat președintele CJ Prahova, Virgiliu Nanu.

Back To Top