A doua ediţie a „Ploieşti – târg domnesc”, aşa-zisul festival medieval din municipiu, va avea loc la mijlocul lunii iulie, la un an de la […]
Anca Visan
S-a dat lege: Patronii vor putea scoate bani din firme de mai multe ori pe an, ca dividende
Patronii și alți acționari vor putea scoate bani sub formă de dividende din firme și de patru ori pe an, potrivit unei legi adoptate, miercuri, […]
Discuţii la Guvern pentru proiectele europene din Ploieşti privind pistele de biciclete şi lărgirea de la Podul Înalt
Primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, a participat marţi la întâlnirea dintre reprezentanţii Guvernului şi cei ai Asociaţiei Municipiilor din România, unde a ridicat mai multe […]
Lucrări în parcurile şi locurile de joacă din Ploieşti. Vezi unde au început intervenţiile!
Primăria Ploieşti şi-a propus să reabiliteze în acest an mai multe locuri de joacă din municipiu. Lucrările la primele două sunt deja gata, a anunţat […]
Măsuri speciale pe timp de vară la Permise şi Paşapoarte, pentru evitarea aglomeraţiei
Ministerul afacerilor Interne impune noi măsuri, valabile pe timp de vară, pentru evitarea aglomeraţiei la ghişee la serviciile pentru eliberarea paşapoartelor şi a permiselor auto. […]
Amenzi de 116.000 de lei date de ITM în câteva zile, pentru munca la negru în localurile din Prahova
Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova a desfăşurat, în perioada 29-31 mai 2018, o campanie privind identificarea cazurilor de muncă nedeclarată şi verificarea modului în care […]
Chinezii vor construi la Băicoi autobuze ecologice, după o investiţie de 100 de milioane de euro
Un investitor chinez intenţionează să deschidă în oraşul prahovean Băicoi o fabrică de autobuze electrice, unul dintre cele mai mari proiecte de acest gen din […]
O femeie de 67 de ani din Ploieşti a ajuns la spital după ce a căzut când se urca în tramvai
O bătrână din Ploieşti a fost preluată de un echipaj medical şi transportată de urgenţă la spital, luni, înainte de prânz, după ce i s-a […]
EVALUAREA NAȚIONALĂ 2018 a început astăzi cu examenul la limba română
Au început azi primele examene importante pentru elevi. Peste 150 de mii de absolvenți de gimnaziu sunt așteptați să susțină examenele de evaluare națională, pe […]
Cele mai scumpe apartamente. 7 oraşe din România unde s-a depășit pragul de 1.000 de euro/mp
Preţurile caselor au explodat în marile oraşe. În şapte localităţi, chiar au depăşit pragul psihologic de 1.000 de euro pe metru pătrat. Cluj-Napoca rămâne oraşul […]
