Universităţile din Danemarca, Marea Britanie şi Olanda îşi deschid programele şi în ianuarie 2013. Facultatea are exact aceeaşi structură, iar, la terminarea studiilor, studenţii vor […]
Elena Ciobanu
Remember: Petre Ţuţea
Petre Ţuţea a fost un eseist, filosof, om politic român, unul dintre cei mai apreciaţi economişti ai perioadei interbelice. „Eu n-am fost legionar, nici comunist, […]
EVENIMENTELE ZILEI/ 8 octombrie
1860 – Potrivit prevederilor „Diplomei din Octombrie”, act organic promulgat de împăratul Franz Joseph I, Transilvania a redevenit stat autonom în cadrul Imperiului habsburgic.1878 – […]
Organizaţia Mondială a Sănătăţii: Peste jumătate dintre medicamente, prescrise degeaba
Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertizează cu privire la risipa şi ineficienţa medicamentelor care se regăsesc pe piaţă. Potrivit unui studiu realizat de către doi cercetători […]
Festivalul Castanilor – In Memoriam Gabi Dobre, între primele trei concursuri de folk din ţară
Cea de-a XIII-a ediţie a Consursului de interpretare a muzicii folk „Festivalul Castanilor – In memoriam Gabi Dobre” s-a încheiat, ieri, în ropote de aplauze. […]
Expoziţie: „Inventatorul Justin Capră şi creaţiile sale”
Muzeul Judeţean de Ştiinţele Naturii Prahova organizează, marţi, 9 octombrie 2012, orele 11.00, în Sala Rotondă – Palatul Culturii, vernisajul expoziţiei „Inventatorul Justin Capră şi […]
Ziua Internaţională a Educaţiei: Omagiu dăscălilor – Rita Ionescu
Ziua Internaţională a Educaţiei este celebrată anual, pe 5 octombrie, începând cu anul 1994, în întreaga lume, pentru a aminti de importanţa şi rolul educaţiei […]
Expoziţia laurilor: „Succes în cifre şi imagini” la Colegiul Jean Monnet
A patra ediţie a expoziţiei „Succes în cifre şi imagini” a fost vernisată astăzi, în prezenţa cadrelor didactice şi a elevilor, la Colegiul Naţional „Jean […]
Ziua Internaţională a Educaţiei: Sărbătoarea Toamnei la Liceul de Artă „Carmen Sylva” din Ploieşti
Astăzi, de Ziua Internaţională a Educaţiei, elevii Liceului de Artă „Carmen Sylva” din Ploieşti au participat la un târg special de toamnă. Organizatori şi invitaţi […]
FESTIVALUL CASTANILOR: Au mai rămas câteva ore până la startul concursului de muzică folk
Numai câteva ore ne despart de startul celei de-a XIII-a ediţii a Concursului Naţional de Interpretare a Muzicii Folk „Festivalul Castanilor – In memoriam Gabi […]
