Proiectul publicat în transparență decizională de Ministerul Dezvoltării, privind măsuri de reformă a administrației, introduce noi reguli inclusiv referitoare la amenzi. Acesta prevede majorarea cuantumului […]
Ioana Popa
Noi schimbări la Petrolul. Andres Dumitrescu vine la Ploiești
Gruparea ploieșteană îl transferă de Andres Dumitrescu. Jucătorul ar urma să-l înlocuiască, la Ploiești, pe Robert Sălceanu, care este la un pas de a ajunge la […]
Locuință distrusă de un incendiu puternic, marți seară, la Drăgănești
Alerta a venit din satul Meri, unde o locuință a fost cuprinsă de flăcări. „Pompierii prahoveni intervin, în aceste momente, pentru localizarea și lichidarea unui […]
Măsuri speciale luate de autoritățile locale, la Râfov, pe fondul avertizărilor de ger. Ajutor pentru vârstnici și persoanele vulnerabile
Autoritățile locale acordă sprijin, în această perioadă, persoanelor din categorii vulnerabile, care ar putea avea de suferit din cauza temperaturilor scăzute. Pe fondul avertizărilor meteo […]
Petrolul a pus în vânzare biletele pentru primul meci oficial din acest an
„Lupii” încheie, astăzi, cantonamentul din Turcia. Pregătirile pentru reluarea campionatului au început la Ploiești, unde aceștia vor juca primul meci oficial din 2026. Petrolul întâlnește […]
Unul din trei români caută să realizeze venituri suplimentare, în 2026. Care sunt cele mai căutate locuri de muncă ocazionale
Aproximativ o treime dintre români iau în calcul realizarea de venituri suplimentare în acest an. Datele unei platforme de recrutare indică o creștere accelerată a […]
Curtea de Conturi cere explicații pentru cheltuieli înregistrate la Primăria Berceni. Deconturi de combustibil în valoare de 20.000 de euro, inclusiv noaptea și de sărbători
Curtea de Conturi reclamă cheltuieli nejustificate de zeci de mii de euro, în urma verificărilor efectuate la Berceni, pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie […]
Cât sunt impozitele? Răspunsul l-a lăsat pe un ploieștean cu mâna la inimă
Impozitele și taxele locale au stârnit îngrijorarea oamenilor, care încearcă să-și facă socotelile în baza declarațiilor oficiale. Acel aproximativ 80% în plus indicat de autorități […]
Update. Accident la Bucov, pe DN1B. Trafic îngreunat
Accidentul a avut loc pe sensul spre Mizil al drumului național. Potrivit unor martori, cel puțin o persoană ar fi fost rănită în accident. La […]
Adient închide fabrica de la Ploiești. Vor fi disponibilizați peste 1.000 de angajați
Producătorul american de scaune pentru automobile a decis închiderea fabricii de la Ploiești, peste 1.000 de angajați urmând să fie disponibilizați. Compania Adient, cel mai […]
