Salvamontiștii anunță deschis, oficial, sezonul de schi în Poiana Brașov. De sâmbătă, 8 decembrie, se deschid pârtiile și instalaţiile de transport pe cablu în […]
Ioana Popa
Termenul de restituire a donațiilor pentru „Cumințenia Pământului”, amânat până la 31 decembrie 2019
Unii dintre cei care au făcut donații statului român, pentru cumpărarea „Cumințeniei Pământului” a lui Constantin Brâncuși, mai au de așteptat până își vor recupera […]
Guvernul a anunțat până când vor mai fi acordate voucherele de vacanță
Bugetarii vor mai beneficia cel puțin doi ani de acum încolo de vouchere de vacanță, a anunțat, la începutul ședinței de vineri, premierul Viorica Dăncilă. […]
Cătălina Bozianu, președinte PMP Prahova: „La «firul ierbii», încrederea oamenilor se câștigă cu eforturi mari”
Deputatul de Prahova Cătălina Bozianu, președintele PMP Prahova și președinte interimar al Organizației de Femei din cadrul formațiunii politice la nivel național, a transmis, vineri […]
Salariații cu peste 15 ani vechime NU vor beneficia de salariu minim diferențiat. De ce a renunțat Guvernul la această măsură
Executivul a adoptat, în ședința de vineri, hotărârea privind majorarea salariului minim pe economie, de la 1 ianuarie 2019, dată de la care se va […]
Iohannis amână numirea noilor miniștri: „Acest Guvern e condus de infractorul Dragnea prin interpuși”
Președintele Klaus Iohannis a ieșit la rampă, vineri, după ce premierul Viorica Dăncilă a sesizat CCR, acuzând un blocaj creat de șeful statului, care întârzie […]
O mare categorie de salariați, EXCLUSĂ de la aplicarea diferențiată a salariului minim pe economie
Angajații cu peste 15 ani vechime nu vor mai beneficia de salariu minim diferențiat. Unora dintre ei, acest tip de plată le-ar fi adus o […]
Controale pe toate drumurile din Prahova, până la Crăciun. Sunt restricții fără precedent la transporturile de porci și carne de porc
Sărbătorile de anul acesta stau sub semnul epidemiei de pestă porcină africană, care afectează aproape 20 de județe. Cum Prahova nu este pe lista neagră, […]
Universitatea Petrol-Gaze Ploiești a fost decorată cu Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Ofițer
În această săptămână au intrat în vigoare prevederile decretului prin care Klaus Iohannis a decorat, zilele trecute, mai multe instituții de învățământ superior. Conform Decretului […]
Premierul sesizează CCR, acuzând „blocajul” creat de președintele Klaus Iohannis în privința remanierii
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a anunțat, vineri, în deschiderea ședinței de Guvern, că a sesizat Curtea Constituţională a României. Premierul cere Curții Constituționale să soluționeze „blocajul” […]
