Tinerii prahoveni care au obținut media 10, în această vară, la examenele naționale, au fost invitați să participe, joi, la evenimentul organizat în cinstea lor […]
Ioana Popa
Guvernul a aprobat studiul de fundamentare pentru Autostrada Ploiești – Brașov. Șoseaua, gata cel târziu în 2023?
Executivul a aprobat, în ședința de miercuri, proiectul de hotărâre privind aprobarea Studiului de fundamentare pentru autostrada Ploiești-Brașov. Documentul se referă la studiul de fundamentare […]
Tânăr surprins de jandarmi în timp ce se droga, într-un parc din Ploiești
Un echipaj al IJJ Prahova a surprins în flagrant, miercuri după-amiază, într-un loc public din Ploiești, un tânăr care se droga. Incidentul a avut loc […]
FC Petrolul Ploiești a părăsit Cupa României
Primul meci al Petrolului în Cupa României 2018 – 2019 a fost și ultimul, după înfrângerea suferită, miercuri, în fața CS Tunari. Dezmăgire uriașă în […]
Bine ai revenit, Laurențiu Marinescu! Adio, Noe Acosta!
FC Petrolul Ploieşti a anunțat că a ajuns la un acord cu Laurenţiu Marinescu. Contractul semnat cu mijlocașul ploieștean un contract pe doi ani. Experimentatul […]
Primarul din Lipănești, Robert Nica, acuză consilierii locali PSD-ALDE de blocarea unor proiecte importante pentru comunitate
Consilierii locali din PSD și ALDE ai comunei Lipănești au blocat, în ședința de miercuri a legislativului local, două proiecte deosebit de importante, acuză primarul […]
Giuliani a recunoscut că a fost plătit pentru a scrie scrisoarea către Klaus Iohannis
Avocatul lui Donald Trump, Rudolph Giuliani, fost procuror federal şi fost primar al oraşului New York, a recunoscut că a fost plătit pentru scrisoarea trimisă […]
Aplicația „Monitorul prețurilor”, extinsă la nivel național. Programul va include prețurile pentru un milion de produse alimentare și pentru carburanți
Aplicația „Monitorul prețurilor”, lansată acum doi ani, ca proiect-pilot, pentru București și Ilfov, va suferi modificări substanțiale, a anunțat Consiliul Concurenței. Gama de alimente inclusă […]
Bărbat din Ploiești, găsit fără suflare pompieri
Intervenția la o solicitare venită către pompieri, pentru deblocarea ușii unei locuințe, la Ploiești, s-a încheiat tragic. Echipajul ISU trimis la fața locului, pe str. […]
Societatea de Științe Istorice din România începe o analiză a manualului de specilitate scos de Editura Didactică și Pedagogică
Și manulul de Istorie pentru clasa a VI-a va fi analizat în detaliu, după ce Ministerul Educației Naționale a decis să ceară Editurii Didactice și […]
