Reprezentanții Departamentului pentru Situații de Urgență au precizat, în cursul zilei de luni, că pacientul care a murit, azi-noapte, la Alexandria, după ce acum nouă […]
Ioana Popa
Unul dintre protestatarii din 10 august a murit. A fost deschis dosar penal
Se efectuează cercetări în cazul unui bărbat de 62 de ani, din Teleorman, care a acuzat stări de rău după ce a participat la protestul […]
Prahovean atacat de o pisică de mare, la Mamaia? Soția: „Făcea spasme, iar salvamarii au spus că sună la salvare doar dacă moare cineva pe plajă”
O ploieșteancă lansează acuzații grave, într-o postare publicată pe Facebook. Aceasta susține că soțul ei ar fi fost înțepat de o pisică de mare și […]
Niciun procuror nu s-a înscris, până acum, la selecția pentru șefia DNA
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat luni că niciun procuror nu s-a înscris la selecţia pentru funcţia de şef al DNA. Dosarele pot fi depuse […]
„Sinaia pe bicicletă”, ediția 2018: Un tur inedit al obiectivelor turistice din stațiunea prahoveană
O nouă ediție a proiectului „Sinaia pe bicicletă” se pregătește, în aceste zile, în stațiunea de pe Valea Prahovei. Inedita cursă va avea loc sâmbătă, […]
Familie cu doi copii salvată de jandarmi, după ce s-a rătăcit pe un traseu din Bucegi
O familie cu doi copii a cerut ajutorul jandarmilor montani, duminică după-amiază, după ce s-a rătăcit în timpul unei drumeții pe un traseu din Bucegi. […]
Focar de pestă porcină africană, aproape de granița județului Prahova
Focare de pestă porcină africană în două județe vecine cu Prahova. Sunt 62 de cazuri în Ialomița, potrivit celei mai recente situații prezentate de ANSVSA, […]
Cel puțin cinci situații de comitere a unor abuzuri împotriva unor persoane care nu au fost violente, la protestul din 10 august
Ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunțat, duminică, deschiderea a 21 de dosare penale în urma evenimentelor din 10 august, dar și identificarea a cinci […]
Editorial Le Figaro: „Bolnavul Europei nu este Polonia sau Ungaria, ci România”
Nicăieri în UE, nici în Polonia, nici în Ungaria, atacurile asupra justiției sunt atât de violente, abuzurile asupra libertăților atât de numeroase și de grave, […]
Ministrul Apărării susține constituirea unei comisii parlamentare pentru anchetarea evenimentelor din 10 august. Fifor: „Cui foloseste ce s-a întâmplat?”
Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a susținut solicitarea exprimată anetrior de colegul său de partid, Dan Nica, privind constituirea unei comisii parlamentare care să investigheze evenimentele […]
