Pompierii au fost alertați în jurul orei 5.00 cu privire la faptul că o locuință din Cocorăștii Colț a luat foc și arde generalizat. Din […]
Ioana Rădulescu
Incendiu la un TIR parcat în zona parcului industrial de la Ariceștii Rahtivani
Evenimentul a fost reclamat azi-noapte, în jurul orei 3.00. Pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Ploiești au fost trimiși, azi-noapte, cu 2 autospeciale de stingere […]
Prahovean bătut de opt tineri, unii dintre ei minori, cu care ar fi stabilit să se întâlnească pentru a întreține relații intime – video link
Opt percheziții au loc în Prahova, într-un dosar în care se regăsesc acuzații de corupere sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale și lovirea sau […]
Jandarmii pregătesc măsurile pentru meciul Petrolul – Universitatea Craiova care va avea loc miercuri, la Ploiești
Gruparea de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab“ Ploiești va asigura, în cooperare cu celelalte instituții cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, măsurile pentru desfășurarea în […]
Sărbători și în cartiere, la Ploiești. Unde și când vor avea loc spectacolele de Crăciun
Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a publicat, marți, programul spectacolelor care vor fi organizate în cartierele din oraș, în perioada sărbătorilor. „Republica lui Moș Crăciun”, târgul […]
Semafoare la intersecția dintre Bobâlna și Bd. Independenței. Mihai Polițeanu: „Personal nu-mi place soluția, înghesuie trei semafoare pe o distanță scurtă”
Primarul Ploieștiului a detaliat, marți dimineață, cele trei variante avute în vedere pentru rezolvarea problemei apărute, după modernizarea Bulevardului Independenței, la intersecția cu str. Bobâlna. […]
Avarie la rețeaua de apă de la Peleș. De miercuri va mai putea fi vizitată doar expoziția de bază
Reprezentanții muzeului au anunțat că, de mâine, pentru o perioadă, la Peleș nu va mai putea fi vizitată decât expoziția de bază. „Începând cu data […]
Percheziții la Ploiești, marți dimineață, în dosare de cămătărie și înșelăciune – video link
Polițiștii ploieșteni au descins la două adrese din Ploiești, în cadrul cercetărilor efectuate în dosare privind fapte de cămătărie și înșelăciune Două persoane vor fi […]
Nouă accidentări în primele zile de schi din acest sezon, pe pârtiile din Sinaia
Salvamontiștii din stațiune sunt îngrijorați de ce urmează, având în vedere numărul mare de incidente și intervenții, inclusiv numeroasele accidentări înregistrate în primul weekend al […]
În 22 de universități din România au fost reclamate cazuri de hărțuire sexuală
Consiliul de Etică şi Management Universitar (CEMU) a iniţiat, la solicitarea Ministerului Educaţiei, verificări la nivelul instituţiilor de învăţământ superior cu privire la cazurile care […]
