• Pe o piață din ce în ce mai competitivă, segmentul mașinilor electrice a continuat să crească în România datorită cererii puternice din partea clienților.
• Acest segment are, începând din septembrie, un nou lider, MG4 Urban, noua generație lansată de brandul britanic.
MG4 Urban, cel mai accesibil model electric al mărcii și totodată cel mai nou lansat pe piață, a reușit să atragă, în doar trei luni de la lansarea sa pe piață, un volum de peste 1.700 de comenzi în România, potrivit datelor importatorului Quantum Max, fiind totodată cel mai vândut automobil electric din România în luna septembrie.
Cifrele confirmă interesul tot mai mare al românilor pentru mobilitatea electrică și consolidează poziția MG Motor pe piața auto din România, din ce în ce mai orientată către propulsia electrică, potrivit Profit.ro.
Cota de piață cucerită de MG4 pe segmentul electric a ajuns la 16,11%, o valoare impresionantă pentru o piață extrem de divizată, cu foarte mulți competitori, procentul fiind aproape dublu față de următorul model din clasament.
MG4 Urban a reușit să atragă atenția clienților cu ajutorul unui preț foarte bun, 19.990 euro, care include și TVA, datorită tehnologiei electrice de ultimă generație, precum și echilibrului între autonomie, spațiu, echipamente și cost de achiziție.
Modelul este disponibil în trei versiuni de echipare și motorizare, cu baterii LFP de 43 kWh și 54 kWh și puteri de 149 CP, respectiv 160 CP.
Autonomia ajunge până la 416 km în ciclu combinat WLTP, iar în regim urban poate depăși 600 km, în funcție de versiune și de condițiile de utilizare.
Datorită tehnologiei de încărcare rapidă DC, bateria poate fi încărcată de la 10% la 80% în aproximativ 28–30 de minute, în condiții optime.
MG4 Urban are dimensiuni generoase, specifice segmentului compact, cu o lungime de 4,395 metri și un ampatament de 2,75 metri, care asigură un interior spațios, inclusiv un portbagaj de până la 577 litri, care cuprinde și un compartiment de depozitare sub podea.
Echiparea standard include un ecran central HD de 12,8 inchi, instrumentar digital de 7 inchi, conectivitate wireless Apple CarPlay și Android Auto, climatizare automată, pompă de căldură și funcție Vehicle-to-Load (V2L), pentru alimentarea unor dispozitive electrice externe compatibile.
MG4 Urban beneficiază de garanția producătorului de 7 ani sau 150.000 km, conform condițiilor de garanție.
MG Motor este reprezentat în România de Quantum Auto Max, importatorul oficial al mărcii. Portofoliul MG include automobile cu motorizări convenționale, hibride, plug-in hybrid și integral electrice, oferind soluții de mobilitate moderne și accesibile.
Foto: Wall Street
CITEȘTE ȘI: Fondurile pentru autovehicule electrice prin Rabla au fost epuizate în zece zile de la lansare
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană