institutiile publice, dosare cu sina, autoritati, digitalizarea, santionate,
Categorie: Economic

• Instituțiile publice care solicită dosare cu șină, copii ale actelor emise de alte autorități sau care amână digitalizarea ar putea fi sancționate.
• Senatul a adoptat un proiect de modificare și completare a OUG nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale, administrației publice locale și al instituțiilor publice.

Proiectul extinde interdicția de a solicita copii de pe avize sau alte documente emise de alte instituții publice și asupra activităților de control, nu doar asupra soluționării cererilor de furnizare a unui serviciu public, precizează Mădălina Scarlat, expert contabil, pentru Actualitatea Prahoveană.

Totodată, proiectul introduce amenzi pentru încălcarea obligațiilor de simplificare administrativă și digitalizare, care până acum nu erau sancționate. Autoritățile riscă până la 5.000 de lei dacă nu acceptă copia electronică a cărții de identitate transmisă prin e-mail, dacă nu acceptă copia legalizată în locul originalului, dacă solicită copii ale documentelor emise de alte instituții sau dacă cer dosare cu șină ori alte articole de birotică și papetărie.

Conducătorii instituțiilor riscă până la 10.000 de lei, printre altele, pentru nepublicarea online a informațiilor și formularelor aferente serviciilor publice, pentru lipsa unei adrese de e-mail pentru primirea copiei cărții de identitate, pentru neasigurarea fotocopierii gratuite sau pentru nefolosirea cu precădere a mijloacelor electronice în comunicarea cu beneficiarii. Pentru neinformatizarea proceselor și procedurilor sau pentru nedezvoltarea serviciilor publice electronice, amenda poate ajunge la 25.000 de lei.

Sancțiunile ar urma să fie aplicate de personalul de control și inspecție al Autorității pentru Digitalizarea României sau de prefect și personalul de control și inspecție din cadrul Prefecturii.

Proiectul urmează să fie votat de Camera Deputaților și promulgat de Președinte.

Mădălina Scarlat este expert contabil și fondator al Grupului si Centrului de Business Legal MM Business ce asigura colaboratorilor săi servicii financiar – contabile, resurse umane, salarizare, consultanță financiară și managerial.
Contact: Tel : 0749.113.301
Social Media: https://www.facebook.com/legalmmbusiness/
legalmm.ro

CITEȘTE ȘI: ANAT: Parlamentul European a aprobat noi reguli privind drepturile pasagerilor

Back To Top