studiu, romani, cheltuielile, riscurile, locuinta, asigurare,
Categorie: Economic

• O treime dintre români ignoră riscurile privind cheltuielile neașteptate pe care ar trebui să le susțină.
• Aproximativ 27% au încredere că situațiile de care se tem nu li se pot întâmpla, rămânând astfel vulnerabili financiar, arată un studiu realizat la inițiativa Allianz-Țiriac, prin Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS).

Locuința se numără printre principalele lucruri pe care românii vor să le protejeze prin asigurări, fiind o prioritate pentru 39% dintre respondenți.

O pagubă în locuință poate însemna cheltuieli neplanificate pentru repararea instalațiilor, refacerea pereților sau înlocuirea mobilierului și a aparatelor deteriorate. O inundație de la vecini, o avarie la instalația de apă sau un incendiu pot afecta mai multe spații ale casei, iar în situațiile grave, proprietarii pot avea nevoie și de cazare temporară până când totul este reparat și se pot întoarce acasă.

În astfel de situații, costurile pot fi destul de ridicate. În total, pagubele acoperite în locuințele protejate de asigurarea facultativă de la Allianz-Țiriac s-au ridicat la 50,7 milioane de lei în primele nouă luni din 2026, bani pe care cei aproape 8.700 de proprietari despăgubiți ar fi fost nevoiți să îi plătească din buzunar în lipsa asigurării.

Printre cele mai frecvente situații despăgubite s-au numărat inundațiile provocate de conducte sparte sau avariile instalațiilor de apă și canalizare, urmate de scurtcircuite, fluctuații de tensiune sau alte avarii ale instalației electrice.
Despăgubirea medie a fost de aproape 5.000 de lei în primele nouă luni din an, iar cea mai ridicată despăgubire în aceeași perioadă a fost de peste 566.000 de lei în situația unui incendiu, arată datele Allianz-Țiriac.

Studiul Allianz-Țiriac a fost desfășurat la nivel național, pe un eșantion total de 1.218 respondenți.

CITEȘTE ȘI: UNSAR: Despăgubiri de peste 90 de milioane de lei plătite în baza asigurărilor facultative de locuinţă, în primul semestru din 2026

Back To Top