• Munca la distanță pentru companii din alte țări poate genera obligații fiscale în România atât pentru angajați, cât și pentru angajatori.
• În anumite condiții, activitatea desfășurată din România poate determina inclusiv apariția unui sediu permanent pentru compania străină.
Extinderea telemuncii și a mobilității profesionale a sporit complexitatea determinării obligațiilor fiscale pentru persoanele care locuiesc într-un stat, dar lucrează pentru companii din altă țară. Un element esențial în această analiză îl reprezintă rezidența fiscală. Aceasta determină statul care are dreptul să impoziteze veniturile persoanei la nivel mondial și, implicit, modul de repartizare a dreptului de impozitare între cele două state, atrage atenția Georgiana Matei, director în cadrul companiei de consultanță fiscală Taxhouse.
„Telemunca și extinderea mobilității profesionale au transformat rezidența fiscală dintr-o problemă de nișă în una cu care se confruntă tot mai mulți contribuabili. Un specialist care lucrează de la distanță pentru o companie străină, dar locuiește în România mai mult de 183 de zile pe an, poate deveni rezident fiscal român, în funcție de circumstanțele concrete și de legislația aplicabilă. În acest caz, el datorează impozit în România pentru veniturile obținute din orice sursă”, explică Georgiana Matei pentru Termene.ro.
„Pe lângă rezidența fiscală, un rol important îl are și locul în care este desfășurată efectiv activitatea. Salariul aferent muncii prestate fizic în România poate fi impozitat aici, chiar dacă angajatorul este o companie străină, cu anumite excepții prevăzute de convențiile fiscale aplicabile. Totodată, salariatul este, de regulă, asigurat în sistemul românesc de securitate socială. Consecințele nu se limitează însă doar la angajat”, adaugă specialista.
Potrivit acesteia, companiile trebuie să analizeze implicațiile fiscale ale muncii transfrontaliere înainte de implementarea unor astfel de forme de lucru. Analiza ar trebui să acopere rezidența fiscală a salariatului, rolul și atribuțiile acestuia, perioadele de prezență în fiecare stat și legislația de securitate socială aplicabilă.
„Activitatea desfășurată în România de salariații unei companii străine poate genera, după caz, obligații de înregistrare și declarative pentru aceasta în legătură cu veniturile salariale obținute de angajații săi din România.
Obligațiile pot fi îndeplinite fie direct de companie, fie prin mecanismele prevăzute de lege pentru angajatorii nerezidenți.
În anumite situații, activitatea salariatului poate conduce chiar la constituirea unui sediu permanent al companiei în România – o astfel de recalificare ar atrage impozitarea în România a profitului atribuibil activității desfășurate aici.
Din acest motiv, recomandăm o abordare preventivă: evaluarea implicațiilor fiscale înainte de implementarea unor astfel de modalități de lucru, documentarea corespunzătoare a situației și îndeplinirea din timp a obligațiilor declarative”, a subliniat consultantul fiscal.
Autoritățile fiscale pot identifica mai ușor veniturile externe
Schimbul automat de informații între autoritățile fiscale din diferite state permite identificarea veniturilor obținute în străinătate și a eventualelor neconcordanțe în declarațiile contribuabililor.
„Schimbul automat de informații între autoritățile fiscale a crescut considerabil capacitatea statelor de a identifica venituri obținute în străinătate și situații în care informațiile declarate de contribuabili nu sunt concordante. În acest context, rezidența fiscală nu trebuie tratată ca o formalitate administrativă, aceasta fiind reperul central pentru determinarea obligațiilor fiscale ale contribuabilului”, explică Georgiana Matei.
În lipsa clarificării rezidenței fiscale, există riscul ca două state să solicite impozitarea acelorași venituri. Convențiile de evitare a dublei impuneri pot soluționa astfel de situații, însă aplicarea lor presupune respectarea unor condiții.
„Altfel, există riscul ca două state să revendice dreptul de a impozita aceleași venituri. Convențiile de evitare a dublei impuneri oferă soluții în astfel de situații, dar aplicarea lor presupune documentare adecvată și respectarea procedurilor și termenelor relevante”, mai spune consultantul.
Ce trebuie să facă persoanele care lucrează în mai multe state
În România, rezidența fiscală se stabilește în funcție de criterii precum domiciliul, centrul intereselor vitale și durata prezenței în țară. Regula celor 183 de zile nu este singurul criteriu, iar mutarea în străinătate nu determină automat schimbarea rezidenței fiscale.
Georgiana Matei recomandă persoanelor care lucrează transfrontalier sau obțin venituri din mai multe țări să efectueze o analiză anticipată a rezidenței fiscale și a implicațiilor asociate acesteia, ținând cont de circumstanțele personale și profesionale, de regulile fiscale aplicabile în fiecare stat și de prevederile convențiilor de evitare a dublei impuneri, pentru a identifica și gestiona corespunzător obligațiile fiscale și declarative aferente.
„De aceea, contribuabilii care își schimbă țara de reședință, lucrează transfrontalier sau obțin venituri din mai multe state ar trebui să abordeze proactiv clarificarea statutului rezidenței fiscale”, mai spune concultantul.
Documentele care atestă rezidența fiscală și situația veniturilor sunt importante atât pentru stabilirea obligațiilor declarative, cât și pentru aplicarea convențiilor de evitare a dublei impuneri.
„Păstrarea certificatelor de rezidență, a evidențelor privind prezența fizică, locuința, natura și sursa veniturilor obținute, precum și verificarea obligațiilor declarative din fiecare stat permit o gestionare adecvată a situației fiscale și asigură premisele aplicării mecanismelor de eliminare a dublei impuneri prevăzute de convențiile bilaterale”, conchide Georgiana Matei.
Mai multe pe Termene.ro
Compania ploieșteană Termene.ro, platforma care oferă informaţii despre firmele din România, este cel mai important agregator de date din domeniul economic, o sursă de referință pentru analize economice și conținut de business, furnizor de informație relevantă, riguroasă și ușor de înțeles, bazată pe date concrete și susținută de experiență profesională.
CITEȘTE ȘI: Top Angajatori 2026: Companiile în care salariații se simt cel mai bine
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană