tranzacție actiuni lukoil
Categorie: Economic
  • Un consorţiu condus de miliardarul american Todd Boehly pregăteşte achiziţia activelor internaţionale ale grupului petrolier rus Lukoil printr-o tranzacţie bazată pe schimbul de titluri financiare blocate.
  • Titluri în valoare de miliarde de dolari ar fi fost achiziționare deja, în numele consorțiului.

O bancă ce acţionează în numele consorţiului condus de Todd Boehly a cumpărat deja titluri Lukoil în valoare de miliarde de dolari de la fonduri de investiţii occidentale, urmând ca acestea să fie utilizate pentru preluarea activelor externe ale companiei ruse, iar un acord ar putea fi încheiat în următoarele săptămâni, potrivit unor surse apropiate negocierilor, citate de Reuters într-un material preluat de News.ro. Portofoliul, evaluat iniţial la aproximativ 22 de miliarde de dolari, include câmpuri petroliere, rafinării şi benzinării din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa.

Valoarea activelor s-a deteriorat între timp, deoarece unele operaţiuni au fost suspendate. Tranzacţia ar putea pune capăt unui proces de vânzare care durează de peste un an.

Citiți și: Directorul Petrotel - Lukoil Ploiești: „Teoretic, suntem pregătiți tehnic de repornire, doar să facem testele necesare”

Din consorţiu fac parte Todd Boehly, care deţine participaţii la echipele sportive americane Los Angeles Dodgers şi Los Angeles Lakers, investitorii din Emiratele Arabe Unite International Holding Company şi Al Hail Holding, fraţii siriano-qatarezi Al-Khayat şi instituţia americană de finanţare a dezvoltării International Development Finance Corporation (DFC).

Mecanismul propus presupune un schimb fără plăţi în numerar. Titlurile Lukoil deţinute de investitori occidentali ar fi utilizate în schimbul activelor internaţionale ale companiei. Potrivit surselor, consorţiul a obţinut posibilitatea de a avansa negocierile după ce a acceptat ca acţiunile să fie plasate într-un cont escrow, fără a fi transferate direct către Lukoil.

Peste zece companii au manifestat interes pentru activele Lukoil, inclusiv Exxon Mobil, Chevron şi fondul american Carlyle. Acesta din urmă s-a retras din competiţie în octombrie, lăsând consorţiul condus de Boehly în poziţia de principal candidat.

Citiți și: Tranzacție de 20 de miliarde de dolari cu activele Lukoil, susținută de administrația Trump. Ar fi vizată și rafinăria Petrotel

Banca implicată în tranzacţie a cumpărat titluri Lukoil de la aproximativ zece fonduri de investiţii americane şi britanice, precum şi de la bănci depozitare din SUA. Potrivit surselor citate de presa internațională, titlurile au fost achiziţionate la aproximativ 30% din valoarea nominală, discountul reflectând restricţiile impuse prin sancţiuni şi imposibilitatea investitorilor occidentali de a le tranzacţiona în mod obişnuit.

Citiți și: Alegeri SUA 2026. Democrații câștigă teren și în statele republicane. Victoria le-ar permite să blocheze agenda legislativă a lui Trump

Back To Top