Nu ştiu dacă aţi urmărit ştirile legate de căsătoria prinţului moştenitor William, duce de Cambridge (Înălţimea Sa Regală Prinţul William Arthur Philip Louis de Wales, Cavaler Regal al nobilisimului Ordin al Jartierei– titulatura completă), cu fosta miss Kate Middleton, actuală prinţesă Catherine, ducesă de Cambridge (titlu primit prin edict după uniunea acesteia, în faţa Domnului şi a poporului britanic, cu William), eu, unul, am preferat să monitorizez câteva detalii.
Unele momente de la locul „faptei” (ca să mă laud puţin – am avut şansa să privesc pregătirile de nuntă din Piaţa Parlamentului Britanic, vizitând, cu trei zile înainte de eveniment, Westminster Abbey), altele din perspectiva mass-media internaţionale şi mioritice, dar şi a românilor internauţi care, cu o vervă deloc adormită, s-au împărţit între monarhişti, republicani, sau simpli proşti care-şi dau cu părerea.
Canalele media româneşti au atacat decent subiectul, punând, totuşi, câteva accente specifice mentalităţii răsăritene. Comentariile reporterilor au relatat, sumar, ţinuta participanţilor, automobilele regale, corturile care au invadat Westminster Bridge şi zona înconjurătoare, dar şi prezenţa cuplului Elton John – David Furnish care, alături de lorzi, duci, ducese, şambelani, dar şi fotbalişti celebri ai Angliei, au urat tânărului cuplu un sincer „a lifetime of happiness”. Cam atât cu relatarea.
Ce nu s-a putut vedea la televizorul românesc, printre întrebări mai mult sau mai puţin retorice legate de utilitatea monarhiei, a fost atmosfera sărbătorească din capitala britanică. Peste tot, din St. James Park, lângă Buckingam Palace, în Hyde Park, de la Westminster Bridge până în zona patru a Londrei, unde am locuit eu, tot babilonul londonez trăia firescul, se bucura, comentând decent, cu simpatie, cuplul tinerilor căsătoriţi şi evenimentul ce urma să pecetluiască viitorul dinastic, pentru a treia generaţie, a Casei Regale Britanice.
Dacă la televiziunile româneşti se privea, distant, cu simpatie, dar parcă ieşit din context, evenimentul, în Marea Britanie nu am auzit la televizor vreo discuţie răutăcioasă, vreun atac asupra cuplului, a familiei regale, vreun comentariu imbecil. Euforia generală ar fi tăiat elanul celui mai înrăit republican venit să găsească minusuri, lacune, ori imagini şifonate ale „simbolului”, căci despre simbol vorbim.
Englezul de rând, poate împovărat de rate, sau care îşi duce existenţa de la un concediu anual în Ibiza la altul, venerează, pur şi simplu, simbolul monarhiei britanice. Nimeni nu se gândeşte, acolo, la bogăţia reginei, la titlurile de stat oferite de către şeful Imperiului, decât cu respect şi cu mândrie pentru ceea ce reprezintă acelaşi „simbol”: stabilitate, respect, echilibru, tradiţie.
O să spuneţi că englezul de rând trăieşte „bine”, nu ca românul deprimat de sistemul corupt al ţării sale. E adevărat că nivelul de trai este net superior, pentru clasa de jos, ori de mijloc, faţă de orice închipuire de la noi. Nativii trăiesc doar cu grija de a respecta regulile statului, pentru că sistemul îţi întoarce normalitatea ta prin normalitatea traiului decent, nealterat de ticăloşia funcţionărimii birocratizate, obtuzitatea unui stat neputincios, jumătatea de măsură proverbială la noi, ignoranţa şi lipsa de bun simţ de pe stradă, micimea unei clase politice cu o rapacitate demnă de cutumele lumii a treia, în fine, slăbiciunea şi ineficienţa unui sistem bizantino-slavo-latin, acest cocktail nociv în care ne respirăm traiul de zi cu zi.
Întors acasă, am deschis Internetul, pentru a lua la rând ştirile legate de eveniment, din perspectiva dâmboviţeană. Comentariile mitocăneşti de la finalul diverselor articole legate de evenimentele care au marcat poporul britanic m-au readus la firescul mioritic:
„Ce tot daţi pe îmbuibaţii ăia? Parcă suntem pe vremea lui Ceauşescu şi vedem cântarea României. Nişte umflaţi plini de bani, atâta tot”. Sau „Baba aia e miliardară în lire. Cică regina poporului, muieeee!”. Sau „Muriţi cu toţii, jmecherilor, cu bâlbâitul de Mihai de Hoţenţoler”. Sau „Ce rege, mă, a fugit cu trenul de bani în 47 şi acum îl umple România de păduri şi palate. Tataie, lasa-ne şi mori la tine acasă! MORI!!!”. „Mai bine proletar, decit TUCALAR, bilbiitule !”
„Chiar aşa ex-riga Misutzu rece este mult mai bun pt români şi pt România !”.
Râdeţi?
Nu e de râs. Este trist, stupefiant. Fără a discuta despre Majestatea sa „bâlbâitul” care, între noi fie vorba, se „bâlbâie”, la 90 de ani, în şapte limbi, fără a pomeni de ceea ce ne-a dat republica în comparaţie cu statutul de monarhie între marile monarhii ale Europei, fără a ne aminti de momentele de glorie ale României, de economia înfloritoare, de infrastructura construită sub Carol I aici, în Principatele Române unde nu existau căi ferate până la 1870, de potenţialul acestei ţări care, odată, în istoria sa, a avut o şansă nesperată de a se rupe de trecutul său lipsit de prestigiu şi speranţa de a trăi în demnitate, rămâne imaginea unei armate de tineri – pentru că, în majoritatea lor, utilizatorii de internet sunt tineri, care aruncă lături, jigniri, cu o răutate incredibilă.
Ne-am întors la agresivitatea jivinelor care urlau la Universitate „Noi muncim, nu gândim”, „Moarte intelectualilor”, sau, de fapt, poate nu am fost niciodată altfel.
Citind comentariile acestor „concetăţeni” nu pot decât să mă înfior – asta e majoritatea?
Atâta poate majoritatea de azi înrăită de minunatele condiţii oferite de statul-republică?
Să îl catalogheze pe Regele Mihai drept bâlbâit?
Atât înţelege generaţia crescută la comfort sporit, în sistem pauşal, din trecutul nostru, dar şi din prezent? Nici acum, după 60 de ani de republică, întâi populară, după care socialistă şi, în final, „democrată”, nu înţelegem că falimentul moral în care ne zbatem ţine şi de respectul construit din interior, de noi înşine, de noi între noi?
De fapt, uitaţi cât este de simplu: am văzut la televizor, în prime-time, o nuntă a Casei Regale Britanice în care invitat de vază, aşezat între monarhii lumii, în al doilea rând de lângă altarul din Westminster Abbey, a fost Majestatea Sa Mihai de România, nu micimea sa Ion Iliescu, şmecherimea sa Traian Băsescu sau utecimea sa Victor Ponta.
Pentru că, atât familia regală britanică, cât şi lumea politică a Europei civilizate, îl tratează cu respectul cuvenit pe cel care, rupt de ţara în care s-a născut cu brutalitatea stalinistă cunoscută acum, peste decenii, a militat, întreaga viaţă, făcând României atâtea servicii, pe care noi, cei de aici, nici nu le cunoaştem, ne este lene să le căutăm ori, suntem mult prea înguşti ca să le înţelegem.
Majestatea sa Mihai de România a fost prezent la nunta regală şi dintr-un alt motiv: este strănepotul reginei Victoria a Marii Britanii. Şi vă mai dau unul: „Bâlbâitul” Rege Mihai de România este văr de gradul 3 cu actuala regină a Imperiului Britanic, Elisabeta a II-a.
Sigur, simple repere, că noi ştim mai bine că este vorba doar de un bâlbâit, Băsescu fiind, în schimb, mult mai „bagabont”, prezidenţiabilul Ponta mult mai „miştocar”, iar de prezidenţiabilul Crin, ce să vă mai zic, e un „frumuşel”, să-l pupi, nu alta! Trăiască România şi ai noştri, că ca ei nu mai găsim, parol!