Pocitania umană pitită de IPJ Prahova în beciul din dotare a început să simtă, brusc, o senzaţie de nebunie. Pedofilul s-a privit în oglindă şi a decretat, prin reprezentantul său legal, că aşa nu se mai poate. E nebun, oameni buni, se poate vedea de departe! Avocatul şi-a dat seama, nebunul şi-a dat şi el seama că e nebun, toată lumea aşteaptă, cu sufletul la gură, verdictul.
Familia nebunului care, putem bănui, avea o presimţire că nebunul e nebun, aşa cum spuneam, este păzită de către reprezentanţii IPJ, de furia ploieştenilor care, din spirit civic, l-ar castra pe viu, l-ar da cu ardei iute pe la ochi, ori, partea conservatoare – l-ar tăia pe la gât, niţel, să îi sară sângele pe pereţi. Astea sunt variantele de pedeapsă auzite de subsemnatul în ultimele zile.
În ciuda victimelor, dar şi a societăţii sănătoase la cap, neputinciosul sistem românesc de împărţire a dreptăţii îi poate da individului o şansă de concediu prelungit, ferit de griji, la Săpoca. Acolo, frecându-şi palmele, rânjind ca nebunul, că asta deja s-a stabilit, nu?, violatorul pedofil poate arăta degetul mijlociu părinţilor, victimelor, familiilor şi, de ce nu, lui Dumnezeu.
Nu am nicio îndoială că şi Dumnezeu, de acolo, de sus, îl vrea închis, departe de civilizaţie, în locul ăla unde îşi spală ticăloşii păcatele, dar şi pe ale altora.
Domnul pedofil de 30 de ani (ce vârstă frumoasă!) va fi primit în puşcărie cu pâine şi sare, de aceea domnul pedofil, în momentele de meditaţie a nebuniei sale, are revelaţii pragmatice: ticălosul simte pericolul de a fi pus capră de pârnăiaşi, chinuit, bătut, maltratat ca un animal, aşa cum numai pârnăiaşii ştiu să rezolve astfel de situaţii.
Cu alte cuvinte, în nebunia sa, pedofilul a avut un moment de luciditate: bă, io sunt nebun, dar nici chiar atât de nebun încât să nu sesizez pericolul emanat din puşcărie la adresa anusului meu.
Îmi pare rău pentru părinţii nenorocitului, mai mult ca sigur oamenii nu au nicio vină. Poate nu şi-au dat seama de intenţiile cuibărite într-o minte bolnavă. Niciun părinte nu pune răul în faţă, mai ales atunci când e vorba despre fiul său.
E greşit ca aceştia să suporte, ca în Evul Mediu, umilirea publică, pentru că fiul lor dezaxat a nenorocit o fiinţă nevinovată.
Înţeleg demersul poliţiei de a proteja casa violatorului.
Ceea ce nu înţeleg este de ce noi, restul, simţim nesiguranţa pe stradă.
Zilnic suntem agasaţi de indivizi dubioşi care se plimbă nestingheriţi, în fiecare zi auzim de tot felul de hoţii, spargeri ori alte infracţiuni. În fiecare cetăţean se autocultivă sentimentul haosului general, nesiguranţa vieţii într-o societate aflată la voia întâmplării, în care instituţiile statului nu mai gestionează comportamentul de-a dreptul anarhist al indivizilor certaţi cu legea.
Ieri, pe Elena Doamna, soacra mea s-a trezit cu doi indivizi în curte. S-a blocat, ieşind din casă, a întrebat, speriată, ce caută în curtea sa, la care indivizii, indiferenţi, i-au întors spatele şi au ieşit, relaxaţi, din curte lăsând în urmă un răspuns la mişto: „Nu căutam nimic, staţi liniştită”.
Îl rog, pe această cale, pe domnul Despescu, şeful IPJ Prahova, să-mi planteze şi mie, începând din această seară, două organe la poartă, 24 de ore din 24.
Încă ceva: să mai trimită încă doi agenţi să recupereze bicicleta furată săptămâna trecută din curtea vecinului meu, de către un hoţ care a avut tupeul să se plimbe pe vreo 50 de metri de curte, să îşi aleagă ce vrea, şi să plece liniştit.
Sigur, vecinul a avut noroc: infractorului i-a fost suficient de milă de un om în vârstă ca să nu intre peste el în casă, să-i dea un cap în gură, să-l taie în bucăţi, să-i violeze copiii, nevasta şi tot neamul.
Noroc chior, d-le Despescu, parol!
Sebastian IGNAT