Scriam, ieri, despre ticăloşia politicienilor tineri care ajung în vârful piramidei la o vârstă fragedă, fără să aibă pregătirea necesară în a-şi percepe corect menirea în viaţa publică.
Dobândirea unei funcţii nu induce, în mod automat, înţelegerea profundă, de către candidatul ales, a responsabilităţii ce derivă din îngurgitarea, pe nemestecate, a înaltei poziţii publice, de care depinde, în mare măsură, bunăstarea generală a unei comunităţi.
Realitatea ne prezintă o elită de tinerei pe care, dacă îi scoţi din sacoul obrăzniciei fără margini, a tupeului de maidan, rămân goi de orice conţinut.
A fi ales al neamului nu presupune doar cunoştinţe legislative temeinice, ori logoreea, de multe ori caţavenciană, care te ajută, în momentele dificile, să treci uşor peste un schimb de replici cu un oponent politic, ci şi maturitate, bun simţ şi înţelegerea corectă a posturii tale, ca personalitate publică, spre care ceilalţi oameni şi-au îndreptat speranţele şi încrederea.
A fi ales al neamului presupune, în primul rând, decenţă.
Tocmai decenţa lipseşte la Ploieşti, iar astăzi a trebuit să îmi întărească această convingere însuşi dl. primar al Ploieştiului, A. Volosevici.
După ce am semnalat, la momentul respectiv, neobrăzarea fără margini de a manipula odios, în stilul expiratei propagande gri, de tip nazist, prin care troleibuzele Ploieştiului au fost vopsite, şmechereşte, cu numele primarului scrijelit în autocolant, astăzi, „Proiect Volosevici” apare, iar, pe un panotaj publicitar din cartierul Nord.
Volosevici schimbă Ploieştiul – gangul de acces spre piaţă, un nou proiect marcat de dl. A. Volosevici, pentru ca noi, ploieştenii, să ştim că, fără înalta viziune a domniei sale lăbărţată pe panotajul respectiv, muream proşti, neştiind cine a fost luminatul conducător care a renovat un amărât de gang spre o amărâtă de piaţă într-un cartier oarecare al unui municipiu rămas oricum codaş la capitolul „dezvoltare” faţă de celelalte mari centre urbane ale naţiunii.
Dl. A. Volosevici a fost protejat de subsemnatul, a fost încurajat în aceşti trei ani, pentru că subsemnatul a crezut, în ignoranţa sa, că acel candidat care îi sărea subsemnatului în duba golită de ziare de campanie, urlând, nătâng, „toată lumea sare-acum cu mine”, înainte de alegerile locale din 2008, poate fi „maimuţa” portocalie care schimbă cu adevărat Ploieştiul, după două mandate odioase ale lui E. Calotă.
I-am luat apărarea lui A. Volosevici pentru că, de multe ori, a fost atacat mişeleşte de oameni din presă năimiţi să o facă.
Ştiam asta şi mi s-a părut corect să îmi susţin primarul municipiului în care locuiesc, înţelegând imensa presiune care îl înconjoară, mişelia din jurul său, ticăloşia cu care s-a dus războiul public împotriva sa şi, mai ales, fiind conştient că un tânăr cu doar un an mai în vârstă decât subsemnatul nu poate învăţa peste noapte administraţie publică, politica de tip Dâmbu şi jocul cu nervii întinşi la maxim într-un oraş unde marile interese financiare ale puternicilor generează atacuri permanente sub centură.
După trei ani, dl. A. Volosevici a învăţat. Nu menirea de a fi primar, asta poate deprinde în al doilea mandat (sunt convins că, dacă nu va avea un acces tipic de impulsivitate, prin care renunţă la tot, în stilul caracteristic al celui care trebuie dădăcit permanent, A.V. mai câştigă patru ani în fruntea primăriei Ploieşti), ci şmecheria şi golăneala.
Numai un golan tânăr învăţat de golanii mai bătrâni poate să-şi pună numele lângă un viitor proiect din bani publici, prin care să se laude că el realizează o astfaltare, o construcţie de interes public, ori o achiziţie de troleibuze, de parcă familia domniei sale a venit cu bani din porcul de economii al neamului Volosevici pentru a realiza, în municipiul la administrarea căruia s-a înhămat, minunăţii urbanistice demne, oricum, de lauda unei comune mai înstărite, nu de o capitală de judeţ cu potenţialul Ploieştiului.
În final, „Proiect Volosevici” poate deveni un succes numai dacă, măcar acum, în ceasul al XII-lea, tânărul care a avut şansa să schimbe cu adevărat ceva se maturizează şi în bună-credinţă, nu numai în şmecherie de maidan.
În ce oraş al lumii civilizate vă puteţi imagina că asfaltarea unei străzi, achiziţionarea unui troleibuz, ori renovarea unui spaţiu public ar fi însoţite de mesaje toxice, ilegal de electorale şi nesimţit de populiste?
E ca şi cum Giuliani ar fi tăiat panglica după curăţarea zonei World Trade Center, iar în spatele acestuia, alături de macheta viitorului WTC, ar fi fâlfâit mesajul mobilizator „Rudolph Giuliani – schimbă New York-ul!”.
Avalanşa de flegme newyorkeze l-ar fi doborât pe primarul metropolei mai ceva decât un atac al Qaida bine orchestrat.
Aici, însă, în România, politicianul îşi permite orice, în faţa unei turme electoare lipsite de orice reacţie.
Dacă E. Calotă avea scuza vârstei şi a trecutului, nu reuşesc să îi găsesc acestui tânăr nicio scuză. Pentru că el trebuie să fie altfel, să reprezinte o punte de comunicare corectă, un simbol al decenţei în raport cu cetăţeanul, dar şi faţă de nişte ticăloşi, pe care, de altfel, îi şi acuză.
Nu mai pun la socoteală cetăţenii municipiului care au rămas, şi de această dată, pe ultimul loc, prin nota scăzută de respect acordată chiar de A.V. Pentru că, printr-un astfel de mesaj grotesc, primarul crede că va câştiga un punct în plus de simpatie la alegerile de anul viitor. La asta se rezumă întreaga sa gândire politică, dar şi comportamentală, atâta timp cât este capabil de un astfel de gest.
Aş vrea să cred că A. Volosevici nu are cunoştinţă despre aceste obscenităţi populiste.
Din păcate, cunoscând foarte bine sistemul în care se învârte, sunt convins că a aprobat montarea reclamei respective cu tot entuziasmul, la fel cum, de exemplu, dictatorul Gaddafi dă aprobator din cap când vede pe gardurile patriei sale mesaje de tipul „Excelenţa sa, Muammar, eliberatorul, are grijă de noi, poporul său”.
Eu, unul, nu văd nicio diferenţă între gardul lui Muammar şi panoul lui Volosevici.
De aici şi problema: că A.Volosevici nu vede nicio problemă.