Mircea Roşca sfătuitorul

sebastian_ignatTinerii liberali l-au omagiat pe Mircea Ionescu Quintus, un gest frumos, firesc. Seniorul a adresat mulţumiri, a împărţit pupături şi bezele. O vârstă frumoasă. Îi dorim şi noi, cei de la APH, multă sănătate şi bucurii în continuare!

Partidul a trimis un comunicat de presă în care a anunţat acest moment special. Scena a avut loc la sediul municipal al PNL Ploieşti. Pentru cei care nu au călcat pragul liberalilor, trebui să ştiţi că sediul municipal are pereţii tapetaţi cu marii oameni ai partidului.

Orice tânăr liberal îşi umflă pieptul şi muşchii, pe bună-dreptate, atunci când Brătianu îl priveşte din tablou. Tânărul îşi trăieşte autenticitatea politică sub umbrela marilor oameni ai României care au pus umărul, de-a lungul istoriei, la fiinţa partidului din care şi el, astăzi, face parte. Nu există alt partid, în afară de PNL şi PNŢCD, care să se poată mândri cu un asemenea trecut măreţ.

Remarc un singur aspect al sărbătorii liberale: discursul domnului preşedinte Mircea Roşca, noul brătian din fruntea PNL Prahova.

Iată cu ce cuvinte memorabile îi va fi datoare istoria liberalismului românesc – citez din comunicatul partidului:
Domnul preşedinte Mircea Roşca le-a spus tinerilor prezenţi: „Trebuie să fiţi devotaţi partidului, să vă desăvârşiţi pregătirea profesională şi fiţi convinşi că veţi putea avansa în ierarhia acestui partid. Eu însumi am pornit de jos în partid şi am urcat pas cu pas. Sunt foarte apropiat de dumneavoastră şi ştiu exact ce înseamnă să fii tânăr liberal, vă pun la dispoziţie toată experienţa mea, acumulată de-a lungul anilor”.

Carevasăzică Mircea Roşca îi îndeamnă pe tinerii liberali să fie devotaţi partidului. Pentru că, dă asigurări domnia sa, „a pornit de jos” şi a „urcat pas cu pas”.

Eu, personal, nu îmi dau seama cât s-a spetit domnul Mircea Roşca să urce „pas cu pas” treptele ierarhice din PNL, tot ceea ce vă pot spune este că în 2008, din câte îmi aduc aminte, actualul preşedinte al PNL candida pentru postul de primar al Comarnicului din partea PNL. Experienţa diversificată şi o treaptă neaşezată cum se cuvine în drumul carierei domniei sale l-au făcut să se împiedice la o diferenţă de vreo 40 de procente în spatele contracandidatului său, actualul primar al oraşului respectiv.

O altă experienţă politică a domnului Mircea Roşca eu, personal, nu mi-o amintesc. Sigur, fiind de treabă azi, adaug şi că a câştigat postul de consilier judeţean al PNL, dar pe lista de partid. O listă în care intră lumea cu pile şi dorinţă de a avea un post pentru patru ani de zile.

Îmi mai amintesc că partidul l-a mai ajutat pe domnul Roşca să învârtă ventilul la Hidro Prahova, unde competenţa, desigur, l-a înscăunat pe un post de conducere.

Cât priveşte munca sa de partid metodică, „pas cu pas”, cum observ că îi place domniei sale să spună, îi atrag atenţia că de la fiting şi până la scaunul de preşedinte al PNL Prahova ar fi existat, într-o competiţie internă desfăşurată corect, mult mai multe trepte decât crede domnia sa.

Cât priveşte sfatul domnului Roşca prin care îi îndeamnă pe tineri să îşi desăvârşească cariera profesională, aici ştiu că vorbeşte din propria experienţă.
Pentru binele domniei sale, ar fi indicat ca tinerii să nu îi urmeze exemplul în totalitate. Pentru că, nu-i aşa, de puciuri s-a săturat lumea, acum se aşteaptă rezultatele.