„Am promis, am făcut!”, zice primarul Andrei Volosevici pe panotajul stradal care a împânzit arterele municipiului, încă dinaintea startului campaniei. Ar zice şi Iulian Bădescu ceva. El nu a făcut încă, dar acum promite. Nu are, însă, loc în Ploieşti. De aceea îl vedeţi numai la intrările din municipiu, pentru că acolo panotajele sunt controlate de judeţ, adică de Mircea Cosma, preşedintele CJ şi colegul de partid al lui Bădescu.
Însă nu despre interdicţia de afişaj electoral vreau să vorbesc acum (şi pesediştii procedează la fel, în judeţ, împotriva panotajului candidatului Adrian Dobre), ci despre imaginaţia debordantă a candidaţilor.
Pentru că, la câţiva metri de intrarea în municipiu, apare şi domnul candidat Cosma cu un mesaj care îl bate pe cel prezentat de Volosevici, nu prin deşteptăciune, ci prin numărul de cuvinte:
„Am promis, am făcut, continuăm!”. Nu ştiu voi, eu, unul, am picat pe spate de emoţie. Cu alte cuvinte, avem doi candidaţi, unul pesedist, altul democrat-liberal, care debordează de seriozitate.
Punctualitatea măreţelor realizări ale lui Volosevici şi cea a lui Cosma se cuantifică fix la patru ani, când îşi pun canalizările şi borduriadele pe afişele stradale, pentru ca poporul să înţeleagă adevărul.
Dacă popularitatea lui Volosevici stă atârnată de stâlpii ploieşteni, Cosma ne priveşte (că de zâmbit nu e cazul la preşedintele CJ) de pe câteva capete de pod aflate în construcţie, în care domnul candidat prezintă cofrajul ca făcând parte din proiectele electorale promise.
Lipsa de imaginaţie în ceea ce priveşte mesajul electoral este completată de conduită.
Ce proiecte majore au încântat Prahova în ultimii patru ani? Ce artere importante, poli de dezvoltare, au luat ochii turiştilor şi a băştinaşilor? Dar la Ploieşti? Pe lângă asfalt şi canalizare, care sunt proiectele de anvergură, pe termen lung, dezvoltate de municipalitate?
Trăim, iată, campanii electorale construite pe mesaje similare cu cele din anii 30. Şi atunci se promitea drum şi electricitate. Şi atunci se băteau membrii de partid între ei, se linşau candidaţii, se aruncau în şanţuri, după ce erau, în prealabil otânciţi cu ciomegele, duşmanii politici.
După mesaje şi conduita politicienilor, mă întreb dacă nu cumva involuăm faţă de perioada interbelică la care făceam referire mai devreme. Pentru că, în ciuda bătăilor dintre lipitorii de afişe, exista, atunci, un mare avantaj pentru România: plusvaloarea consta în oameni politici patrioţi, dedicaţi ţării, cu o cultură care depăşea discuţiile actuale despre căciula lui Mihai Viteazu sau pozatul alături de Mamiţa şi domnul Goe.