de Nicu Boaru
Iar camapanie electorală, cu găleți, biciclete, zâne, clovni, iarmaroace, femeia cu barbă, tiribombe, flașnete, confetti. Nu vor lipsi discursurile fericite, împănate (nu fericirile, că nu sunt costițe) cu agramatisme patriotate. Toți știu că lucrurile nu sunt bune și că nu merg bine. Nici măcar nu merg, și nici nu stau: dau (și dăm) înapoi, dar nu cu viteza racului, ci cu iuțeala dracului. Rămâne o „enigmă ne’splicată” de ce are loc acum, în toiul nebuniei calorice, referendumul. Pentru mine, cel putin, ca ființă mai puțin așezată strâmb și judecătoare drept… Să privim puțintel mai de sus: guvernul Boc (poftiți: MRU) se erodase zdravăn; Băsescu pica în sondaje mai abitir ca MIG-urile cu care prietenii sovietici ai Iliescului ne-au procopsit. Și atunci, alegerile din toamnă inclinau o victorie netă a Alianței stânga-dreapta, plus partidulețele transfugilor și paraziților aciuiti lucrativ. Repet: de ce s-au grăbit într-atât marii bărbați ai secolului al XXI –lea, superbul Ponta și briliantul insomniac Antonescu? Victoria lor ar fi fost mai abitiră decat la Samotrace. Lumea era obijduită, pensiile și salariile nu erau pândite de vreun dezgheț, părerea Europei era călâie, opoziția (adică cei doi plus un anumit trust) prosperă în atacul la baionetă. Ar fi avut, vorba diagnosticianului Caragiale, „nu majoritate, unanimitate, stimabililor”.
Precipitare, precipitare, dar s-o știm și noi, că altfel, de atâta dârdoră, cădem în precipițiu, vorba aceluiași Car. Adică în prăpastie. Deocamdată avem parte numai de … prăpăstii! Adică, minciuni răsuflate, gogoși râncede, serpentine de hârtie jilavită, cu muște strivite și o sumă (nu o seamă) de învinuiri reciproce care mai de care mai comune, mai, poah! Copiate! Mai plagiate! Chiar acum îmi suflă (de unde idei la mine!) o colegă că și invectivele, și obiecțiile, și învinuirile pe care și le trimit, într-un ping-pong de chinezi ieșiți din geamantan, membrii unei coaliții cu membrii unui partid-verișor (fiindcă nu văd altfel PD-ul față de PSD, doar din același trunchi pornit-au victorios, minerește, în lume) – ca toate infamiile și dulcețurile sunt trase la indigo. „Hoților!” – zic unii – „ați furat tot ce există!”, răspund ceilalți. Repet: îmi spune acestea un om cumsecade, onest, care nu are pretenții de (b)analist politic ca mine. „Suntem în ultima vreme într-un moment dintre cele mai dificile pe plan internațional, și asta e rezultatul intervenției unor parlamentari și-al unui anui anumit trust de presă” – a spus aseară locțiitorul prezidențial Antonescu. „S-a ajuns la situația aceasta prin complotul Antonescu-Ponta-Voiculescu și al unui trust de presă, nu întâmplător condus de unul dintre aceștia” – spun pedeliștii. Dacă aici nu este identitate, atribuiți o orbire și mai mare cecității mele obișnuite. Și unii și alții vor să manipuleze (e cuvântul lor), încearcă să „ficționeze” realitatea și s-o prelucreze prin așchiere.
Uite așa ne joacă, uite așa (ca să citez un personaj din Băieșu, personaj care modela aerian, cu mlădieri, torsul unei amfore imaginare). Eu vă dădeam exemplul cel mai constatabil, legat de minciuna mediatică și de prelucrarea prin … picătura subliminală: nu era zi, dupa 2000 încoace, în care să nu vedem la tv imagini cu parlamentari adormiți, răsfoind Integrame sau niște reviste color care nu ar trebui să ajungă sub ochii junilor decât după ora la care părinții cad beți morți. Și ne mai erau înfățișate aceste nobile ipochimene tropotind cu năbădăi (ca Sofia Vicoveanca), grohăind, miorlăind, expectorând, făcând semne obscene cum numai șoferii de BMW seria 5 fac; aflăm, apoi, de profesori și doctori care părăsesc pe capete țara, de ce infern ne lovim zilnic, iată că de doua luni încoace profesorii și doctorii, primind salarii duble sau triple nu mai vor să plece (ba chiar își cheamă omologii din Germania și SUA aici, în „țerișoară”), România înflorește precum Canaanul, și, dacă n-ar fi diabolicul marinar, nodul viperin intrigăros, totul ar fi optim în cea mai bună dintre lumile posibile. Asta e, pe scurt, cu prelucrarea prin așchiere mediatică… Îi intră lui Golea și Vetuței prin căpuț? Îi intră! Ba chiar, nu-i mai iese…
Iată încercarea de răspuns legată de precipitarea (cu precipițiu, cu prăpastie adică) a referendumului din 29 iulie, inexplicabil aparent, fiindcă aveam alegerile peste 3 luni, și acelea net câștigătoare pentru PSD-PNL. Orice s-ar zice, teama de Justiție rămâne cea mai plauzibilă dintre rațiuni. Intră Năstase la mititica, nu este scutit primarul Clujului, pedelist de frunte și prieten bun cu Boc; este luată în tarbacă o somitate de la Brașov; nici un personaj atotputinte de la Craiova nu este scutit; iată-l pe Adrian Năstase la „intrigatoriu” la Parchet. Niște „băieți” cotizanți și colo și colo n-au trăit orele cele mai nefrisonate ale agitatei lor vieți de două luni încoace. Și atunci s-a pornit sarabanda care a creat (multumesc Cristoiu!) impresia de puci. Forțare a instituțiilor, anulare de prerogative, înlocuire de persoane, emascularea Curții Constituționale, trecerea întregii activități sub comanda unui Parlament în care Ponta-Antonescu având majoritate (unanimitate!) decid ce vor ei (și mai ales ce vrea … cel de-al treilea pe care l-am numit mai sus și pe care EV. Zilei îl numește ieri „adevăratul conducator și mânuitor al politicii românesti actuale”. E de tot dragul să-i auzi când pe superbul (adică Ponta), când pe lucidul insomniac (știți dvs. cine!) scuzându-se sau invocând o autoritate transcendentă și independentă de ei, precum Parlamentul, când știi că parlamentarii toți sunt membrii celor două partide (plus amărâții de la PC, neica-nimeni de la generalul Cutare și rătăciții de la Minorități). „Dacă Pralamentul zice…” se agrăiește Mr. P. „vom face cum decide Parlamentul” articulează cu superbi ochi de acvariu necurățat Don Juan-ul decolorat de intemperii, dl. A. Dar ei știu foarte bine că ordinele sunt transmise deja șefului Camerei, șefilor grupurilor parlamentare – adică valeților, pionilor, rândașilor, văcarilor, umbrelor, țesătorilor de pânze lipicioase prin colțuri cam nevizibile în haznalele din fundul curții.
Și încă ceva! De ce se atribuie „unor parlamentari și unui grup de presă ecoul foarte dur în lumea politicii înalte a Europei și editorialele corozive din Le Monde și Washington Post? Chiar există în țerișoară vreun pipet politic care poate să influențeze în părerea ei negativă despre ceea ce s-a întâmplat în ultima vreme în România pe d-na Angela Merkel? Nu obraznicia lui Ponta – care, dupa mine ar irita și pe cel mai blajin dintre muritori în ziua de Paște – a indispus-o pe vajnica actantă politică, ci vreun Cristian Preda cu vreo intervenție, pesemne. Puteți să vă închipuiți că unul dintre cele mai mari ziare ale lumii, Washington Post, care apare în peste 100 mil. exemplare, poate fi înrâurit de … Monica Macovei. O fi cetățeanul turmentat de pe aici, dar nu cred să existe vreun confuz care să creadă că editorialiștii americani – aceia care răstoarnă președinții SUA – sunt cu urechile pâlnie la otrăvurile pe care le-ar turna … B1. Și când un ziar de stânga, repet, de stânga, ca Le Monde, vorbește despre derapajele de neiertat de la București, de atacurile împotriva democrației care au avut loc de două luni încoace – a le atribui unor „urechiști” de acolo, înseamnă a-i asemăna pe probii comentatori franțuji cu redutabilii debateri Gâdea și Ciuvică.
Dar Tanța și Guvidi cred. Și cred deși primesc în continuare 5-6 mil. pe lună. A șaptea oară vă spun în 2 săptămâni: gingașii de sus știu cu adevărat ce se întâmplă în buzunarele, coșnița și sufletele românilor de rând? Nu cred. Dar Tănțica și Guvidi știu ce li se întâmplă? Să primești 6 mil. în continuare și să fii mulțumită… Făceai mitinguţuri sau dansul pinguinilor într-un protest circăresc (de parcă am fi în Constanţa lordului Mazăre, acest principe valah al sobrietăţii şi al stilului) când erai pălmuit cu 6 mil. lunar iar acum, când au venit cei care te îndemnau să ieşi în stradă, pe bună dreptate, eşti multumit cu aceeasi sumă!
Ba chiar şi mai multumit desi EURO a crescut binişor, binişor, de două luni încoace. Aista să fie românul autentic? Sau … citat(!) „copia imperfectă a unui prototip irealizabil”.