Băieţi înarmaţi cu pensule şi găleţi de zici că-s pictori renascentişti în şomaj tehnic umblă prin satele şi semioraşele patriei smăcuind orice stâlp sau gard sau zid şi lipind afişele cu candidaţii care mint cu abnegaţie o dată la patru ani ca să mai fure un mandat, să nu le chirăie copilaşii că „n-are tati bani de aifon 5″, sau nu cumva să rămână în pana prostului cu X5-ul din dotare.
Acu’ să nu generalizez ca nu cumva să supăr pe ăia cinstiţii şi puri ca o fecioară nibelungă, or fi şi din ăia care intră-n şparlament (a şparli = parlament, pentru politicienii care citeşte doar almanahe) şi care or vrea să facă ceva.
Să fie! Ideea la care vreau să ajung este legată de meclele care se lăfăie în afişe de parcă e festivalul de film „Un vot de la fiecare” unde nu se dau Oscar-uri, ci pungi cu făină şi mălai, să voteze proletariatul cu maţul plin şi în totală necunoştiinţă de cauză.
Acu’ pe bune? Voi i-aţi văzut?
Sunt unii de zici că-s împăiaţi, împănaţi, traşi în ţeapă. Stau în poză de parcă li s-a înfipt în partea dorsală o ţeavă ca să poată să stea drepţi. Că ei, săracii, de emoţia rolului pe care în viitor o să-l joace pentru ţară, cădeau ca muştele la pământ şi se zvârcoleau ca râma-n cârlig.
Şi-atunci, la unii li s-or fi înfipt ceva proptele şi de-aia apar pe maculatura de afişaj de parcă şi-ar dori un kil de smecta ca să-i scape de rictusul ăla de statuie de ceară.
Şi fac pariu că în campanie cresc vânzările la geluri de păr, spume de ras, creme de faţă, şosete albe flauşate sau cravate de mătase uni sau roşii, sau cu dungi oblice subţirele care denotă discreţia candidatului.
Nici la nuntă nu s-au îmbrăcat aşa de bine! Şi-or fi făcut unii şi credit pentru vreun costum Paco Babane, Imperio Armani sau Hugo Loss, au împrumutat cămăşile de mătase sau de firmă de la prietenii mai avuţi şi s-au tras în poză. După care a intrat photoshopul în acţiune mai ceva ca la numărul aniversar de la Playboy. Fără coşuri, fără riduri, fără cearcăne, au tenul unui funduleţ de bebeluş spălat de mămica lui cu Johnson Baby, chestia aia care dacă-ţi intră-n ochi nu te ia plânsu.
Lasă că ne ia când le zărim feţele încordate de pe stâlpii plini de aracet. Care o să rămână aşa şi după campanie, normal.
Aşa că eu aştept să-l votez pe candidatul care se pozează în trening sau în costumul de botez. Ăla o să fie un afiş şmecher de campanie. Păi vă daţi seama dacă poza în Eva domnişoara aia de 23 de primăveri din Teleorman cât 130% scotea? Mă rog, poate să scoată şi îmbrăcată că e Dragnea la butoane.
