Iată că mai apare o calitate a realizatorilor de mizerii televizate: ipocrizia. Sau altfel spus: nu ştiu, n-am făcut, n-am fost eu, cine mi-a împuşcat maimuţa?
Când CNA-ul şi-a făcut pentru prima dată datoria şi a închis OTV-ul, Dan Diaconescu s-a plimbat pe la televiziuni primit exact ca un deschizător de drumuri în gunoiul televizat. Ceea ce şi este. A ajuns şi la Capatos, un alt „reper” cultural al României. Care, la început de emisiune, până să-l invite pe gurul introducerii în pubelă la oră de maximă audienţă, a prezentate faze „pline de deontologie jurnalistică” din prea-lunga istorie a televiziunii garsonieră.
Şi comentează Capatos la finalul montajului: „Doamne, ce panaramă!”. Cu un ton dezaprobator de parcă în emisiune la el se vorbeşte despre iernatul puilor de lamă şi răsadurile de crini imperiali în anotimpul ploios.
Ipocrizie.
Totul a culminat zilele trecute cu celebra fază a necelebrei ceară din urechea unei fiinţe ajunsă obiect de miştouri naţionale. Fază care a oripilat o grămadă de lume, chiar şi pe Bendeac ale cărui glume sunt de un umor gustat doar de el.
Au doua sau a treia zi, Simona Gherghe a întors foaia arătându-şi lacrimile în direct. Circul trebuia să continue şi ce victimă mai colaterală să găseşti decât pe realizatoarea emisiunii unde preţ de câteva minute a fost vedetă beţigaşul de urechi? Lacrimi de pocăinţă? Nicidecum.
Dacă ar fi fost aşa şi dacă ar fi ţinut la profesia de jurnalist şi-ar fi dat demisia a doua zi. Cu lacrimile de rigoare. Ipocrizia tabloidă continuă şi pe facebook unde „vedeta” transmite „un mesaj disperat” ca să cităm o altă televiziune.
Din care spicuim: „De două zile, mă simt ca în faţa unui pluton de execuţie. Ca şi cum cel mai mare Rău al României eu l-am făcut…. Nu mi-a picat bine deloc acel material, am spus-o încă de atunci. Dar cei care voiau război n-au mai stat să asculte… Era prea mare dorinţa de a scuipa… Iar ceilalţi, mimetic, au făcut la fel, cei mai mulţi fără ca măcar să ştie ce s-a întâmplat.”.
Sala plânge în hohote. Biata de ea! Ipocrizie.
Dar are şi dreptate: nu ea a făcut cel mai mare Rău. Ea şi alţii ca ea îl menţin, atâta tot. Şi e vorba de răul din presă. De abjectul ridicat la rangul de calitate. Pentru care da, meritaţi să fiţi scuipaţi. Şi numele vostru să se schimbe din jurnalişti în tabloişti. Sau tabloizi. Fără ipocrizie.
Lucian RĂDULESCU
