Suporterii Rapidului au dat foc unui steag al Ungariei în timpul meciului cu CFR. Desigur, incedierea reprezintă, simbolic, un afront. O declaraţie de ostilitate. Dar, până la urmă, n-are nicio valoare. Aşa cum nu au nici flăcările care cuprind, din când în când, „drapelul” Statelor Unite. Nu cel pe care-l vedem în filme fluturând pe Casa Albă şi nici steagul capturat al vreunei unităţi militare. Ci din acela de care oricine poate face rost. Cum a fost şi la Cluj.
În România în care moartea caprei vecinului (de scară, de bloc, de gard, etc) e sărbătoare, în care tot ai noştri ne îngroapă în sărăcie, în România care ne molfăie mândria dimineaţa, la prânz şi seara, în ţara asta în care o altă minoritate decât cea maghiară ne calcă în picioare, găsesc amuzant cum românii sar ca arşi pentru a întreţine flăcăruia unui conflict inutil.
Ăia care au ars steagul în tribună şi cei care-şi alimentează ostilitatea din astfel de nimicuri. De fapt, nici unii şi nici ceilalţi nu fac nimic pentru România.
Şi indiferent cât verde, alb şi roşu am pune pe foc, nu vom avea (auto)străzi mai bune, oraşe mai frumoase şi mai curate, bani mai mulţi în buzunare şi nici nu vom fi mai buni cu noi înşine. Tocmai pentru că noi, spre deosebire de ei, ne apărăm cu îndârjire sărăcia de toate felurile, lăsând de izbelişte nevoile şi neamul.
Dar avem ceva mai bun ca ungurii. Fotbalul. Suntem mai tari ca ei, aşa că nu trebuie să facem atât de mult fum, ci doar să ştim să câştigăm. Puncte şi faimă, pe care nu le găseşti la magazin.
PS: La un moment dat, Steaua a jucat un meci cu FCM Târgu Mureş pe stadionul Astra. Galeria bucureştenilor a început să strige „Afară cu ungurii din ţară!” spre suporterii ardeleni. Care veniseră la Ploieşti încărcaţi cu steaguri ale României pe care le fluturau de zor în tribună.
Ciprian RADU