Piţurcă, ce glumă sinistră…

ciprian radu editorialPână acum, aţi aflat probabil ce gafă a făcut Piţurcă la întâlnirea „tricolorilor” cu Mihai Neşu. Conform gsp, selecţionerul i-ar fi spus: „Poate e mai bine să ai un accident d-ăsta, ai toată lumea lângă tine!”. Prosport are o variantă asemănătoare: „Ai ajuns în cărucior şi te bagă lumea în seamă?”

Ce glumă sinistră! Niciun om normal la cap, niciunul care are un dram de minte n-ar spune aşa ceva. Nimănui, darmăite unui om care a trăit alergând pentru fotbal şi a fost pus la pământ de un accident teribil.

Pentru oameni ca Piţurcă, bădărani prin excelenţă, o conferinţă de presă, de exemplu, este, de fiecare dată, o corvoadă. Depun un efort considerabil pentru a rostogoli pe toboganul de lemn cuvinte care să poate fi scrise (eventual, fiecare propoziţie să conţină la sfârşit un NU, tic verbal care trădează nesiguranţa), când s-ar simţi mult mai bine să-şi scuipe gros, în microfoane, flegma de înjurături adunate sub limba rigidă.

Are dreptate Vadim, în editorialul publicat în ziarul Tricolorul, în care l-a desfiinţat pe selecţioner. Pe Piţurcă nu-l mişcă dezbaterile savante, criticile decente sau faptul că o ţară întreagă se simte batjocorită de atitudinea lui. Un astfel de personaj nu poate fi lovit decât în stilul pe care-l poate recunoaşte.

Pentru un om pentru care 2-1 pe zaruri reprezintă o tragedie, un sportiv ajuns în cărucior cu rotile e prilej de caterincă.
Poate că Neşu şi-a înjurat în gând soarta, poate a udat perna de spital cu lacrimi în nopţile albe. Dar pe căruciorul ăla de care Piţurcă zice, chiar şi în glumă, că atrage atenţia, Neşu s-a urcat singur. Smulgându-şi mai întâi mintea din ghearele disperării, mişcând apoi un deget, apoi mâinile.

Nu mai aleargă, dar merge uniform, pe drumul lui, în bâzâitul electric al scaunului cu rotile. Lăsând urme, nu de crampoane în memoria colectivă, ci de lumină pentru copiii cu dizabilităţi pe care-i ajută prin intermediul fundaţiei pe care a înfiinţat-o.
Ce a făcut Piţurcă bun pentru ceilalţi? Unde îi este demnitatea umană care să-l îndemne să meargă mai departe renunţând onorabil la naţională? Dar staţi aşa, de ar face-o?
Naţionala e pe drumul cel bun, NU?