„Cineva” din Guvernul României mai bagă câte un amendament spre votare. Coincidenţa naibii face ca propunerile să fie nu doar imbecile – asta nu mai miră pe nimeni demult – ci pur şi simplu ticăloase, atacuri la bun simţ şi la moralitate, legalitate, etc.
Guvernul a propus eliminarea din codul de procedură a unei prevederi care permitea procurorilor să monitorizeze tranzacţiile financiare ale infractorilor. Aşadar, „cineva” din Guvern propune, astăzi, ca averile deţinute de către persoane aflate sub mandate de urmărire sau executare naţională sau internaţională să fie protejate de controlul fiscal în ceea ce priveşte conturile, printr-un amendament care doreşte să îngrădească controlul financiar.
Cu alte cuvinte, infractorii devin protejaţi financiar, prin lege. Că o trece, că nu o trece, simplul fapt că cineva din structurile statului român, aflat pe una dintre cele mai înalte poziţii, s-a putut gândi la aşa ceva denotă existenţa, în Palatul Victoriei, a unor persoane apropiate de mediul infracţional, cu „of”-uri importante legate de bănişorii căraţi de ochii autorităţilor în conturi cu legislaţii mai prietenoase. Am spus „cineva” pentru că nimeni nu şi-a asumat ideea, ca să vedeţi măsura ticăloşiei şi a şmecheriei.
La fel cum cineva, cu vreo săptămână în urmă, s-a gândit să scoată o altă măgărie pe goarnă: corupţii interceptaţi să fie „cruţaţi”, la dosar, de interceptările pe siguranţa naţională.
O vită de parlamentar PSD i-a răspuns reporterului aşa: „Şi dacă acum l-am propus, l-am propus, de ce să îţi răspund io ţie?”.
Fotbaliştii de la Petrolul au fost luaţi la „buzunărit” de către mascaţii Poliţiei Prahova, alături de alte persoane aflate la tribuna oficială, după meciul cu Gloria Bistriţa. Jurnalistul Dragoş Pătraru scrie că totul ar fi plecat de la şeful Poliţiei Municipale Ploieşti, Cristian Manea, care ar fi trimis echipe de control după ce s-ar fi supărat pe oamenii de pază de la Petrolul. Din informaţiile prezentate de colegul nostru, Manea s-ar fi umflat în pene că a trebuit să treacă prin turnicheţii de control, la fel ca restul muritorilor. Mai mult, l-ar fi ameninţat pe amărâtul de la pază că îl „aranjează”. „Bă, io sunt şeful Poliţiei Municipale”, aşa ar fi nechezat Manea în faţa agentului care i-a cerut o legitimaţie de acces, ceva. Mai mult, şeful poliţiştilor ploieşteni l-ar fi legitimat el pe agent, amendându-l că poartă legitimaţia în buzunar, nu la vedere.
După episod, au dat buzna mascaţii, jucătorii Petrolului fiind opriţi în trafic şi controlaţi prin maşini, după meci. Pare un scenariu sud-american, cu compadres mustăcioşi, corupţi, slinoşi.
E de la noi, reprezintă un nou exemplu comportamental al funcţionarilor bugetari.
Pătraru scrie că Manea are comportament de „miliţian”. Dacă lucrurile au stat aşa, eu spun şi mai mult: Manea e un ghiolban cu serviciu stabil la stat, care profită de funcţia sa. Eu nu bag mâna în foc că şi controlul ar fi plecat de la domnul Manea, însă dialogul cu agentul poate fi adevărat.
România nu atrage fonduri europene. Avem rezultate ruşinoase la acest capitol. Legislaţia este atât de stufoasă iar funcţionarii români în pixul cărora stau deciziile de aprobare a fondurilor sunt atât de ticăloşi încât cei care muncesc în ţara asta şi vor fonduri pentru a-şi dezvolta afacerile sunt exasperaţi, efectiv, de la bătaia de joc şi drumurile bătute, încât, în marea lor majoritate, se lasă păgubaşi. Legile nu sunt ale UE, ci sunt reguli impuse de noi, românii din sistemul bugetar.
Ştiaţi că dacă nu ai o semnătură pe dosar, chiar dacă ai investiţiile demarate şi ţi s-au aprobat, principial, fondurile, poţi fi respins? Dar că o hârtie care e valabilă azi mâine nu mai e? Dar că la fondurile pe agricultură noul director de la Prahova, în spiritul european care ne caracterizează, a pus, la numirea în funţie, un paznic la uşă, ca oamenii de afaceri care au dosare pentru fonduri să stea ca sclavii pe afară?
Sincer, la câte nenorociri am auzit cu birocraţia înnebunitoare a fondurilor europene din România, i-aş împuşca direct, fără judecată, pe nenorociţii care stau pe un scaun, pe salarii babane, şi încurcă lucrurile în binecunoscutul spirit birocratic românesc.
Revin cu alte exemple, deocamdată m-am enervat destul pe ziua de azi.
Preluat de pe BLOGUL autorului
