România bolnavă

ciprian radu editorialDirectoarea liceului Bolintineanu e în arest pentru fraudarea examenului de Bacalaureat. În scurt timp, va trage după ea mai mulţi profesori şi inspectori care şi-au făcut, de ani buni, o afacere incredibilă pe seama prostiei elevilor. Şi, desigur, a părinţilor acestora.

Într-un alt liceu din Bucureşti, o elevă a fost eliminată din examen, a cerut înapoi banii pe care-i dăduse să treacă şi, pentru că diriginta nu s-a mişcat repede, a reclamat-o la Inspectorat.

Cică mă-sa (mama fetei care a frecat-o patru ani de şcoală prin baruri şi pe feisbuc, cu tovarăşii şi tovarăşele, în loc să înveţe măcar cât să ia un amărât de Bac) i-a făcut şi un mic flagrant profesoarei. A sunat-o de faţă cu ziariştii şi şi-au dat întâlnire să-şi recupereze banii. O nimica toată. Vreo 600 de euro. Şi s-ar părea că au fost vreo 40 de copii. Înmulţiţi voi!

De când e directoreasă, profa de la Bolintineanu s-ar fi mutat dintr-o amărâtă de garsonieră, într-o zonă rezidenţială, la Clinceni.

Mă cuprinde o bucurie răutăciosă, când mă gândesc la ceilalţi profesori, de oriunde din România, care au luat şpagă şi acum le ţâţâie fundul. Le e frică de moarte ca nu cumva să se afle şi de ei, să-i reclame cineva!

Asta în timp ce profesorii cinstiţi (în majoritate, după părerea mea), ăia care n-au decât două perechi de pantaloni, ăia care vin la şcoală cu pantofii rupţi, cei cu mâinile crăpate de cretă şi cu glasul răguşit de atâtea încercări de a se face auziţi în vacarmul unei generaţii duse cu pluta, ei vor avea cel mai mult de suferit din cauza scandalului în care este implicat învăţământul românesc.

Vina pentru distrugerea sistemului de învăţământ o poartă societatea bolnavă, faptul că nimeni nu mai dă doi bani pe valori (altele decât cele înscrise pe bancnote). Copiii sunt de vină că nu mai învaţă. Dar ce să ştie ei, dacă-i bombardăm cu tâmpenii în fiecare zi? Unu’ a scris, în lucrarea de la Română, că modelul lui în viaţă e Gigi Becali, că are bani. O pipiţă a zis că modelele ei în viaţă sunt Daniela Crudu şi încă una de care n-am auzit. Că stau toată ziua la TV şi că le ştie toată ţara, nu numai cartierul.

Vina şi mai mare e a părinţilor care dau şpagă ca secăturile pe care le-au ţinut în şcoală şi care le-au mâncat banii şi mâncarea fără folos să ia Bacul. Ca apoi să le trimită şi la facultate. Să se mândrească cu loaza la vecine şi prietene, când, de fapt, au crescut o mândreţe de prost (proastă).

Şi uite aşa s-a ajuns ca, potrivit rezultatelor finale ale recensământului din 2011, în România să fie de două ori mai mulţi absolvenţi de facultate, decât la precedenta numărătoare!
Şi că tot vorbim de recensământ… Ghici ce a înţeles Ponta din faptul că populaţia stabilă a României a scăzut cu vreun milion jumate de români: la referendumul pentru demiterea lui Băsescu a fost cvorum de peste 50 la sută!
Aşadar, nu este la fel de important că românii pleacă să spele veceuri p’afară de foame! Nici că românii mor pe capete şi că sporul este negativ. Asta este prima concluzie pe care premierul României a tras-o din rezultatele dramatice ale recensământului! A fost cvorum.

Ciprian RADU