Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Politic
  • Statuia „Domnul Goe” din Gara de Sud Ploiești a fost vopsită, vineri, în culorile curcubeului, iar intervenția a provocat numeroase reacții în mediul online.
  • PSD Ploiești a reacționat dur, acuzând o „mutilare ideologică” a unui simbol al copilăriei și culturii românești și cerând readucerea statuii la forma inițială.

Statuia „Domnul Goe” din Gara de Sud Ploiești a fost vopsită, vineri, în culorile curcubeului, intervenția devenind rapid subiect de dezbatere pe rețelele de socializare. Reacția cea mai vehementă a venit din partea PSD Ploiești, care consideră că statuia personajului lui Ion Luca Caragiale a fost transformată într-un instrument de promovare a mesajelor asociate comunității LGBT.

Într-un comunicat transmis după apariția imaginilor, PSD Ploiești califică intervenția drept „un afront inacceptabil și o provocare ieftină” la adresa ploieștenilor. „Ploieștiul nu este terenul de joacă al agendei LGBT! Opriți pângărirea simbolurilor naționale cu propagandă curcubeu!”, transmite organizația social-democrată. PSD Ploiești vorbește despre o „mutilare ideologică” a statuii și susține că acoperirea cu vopsea curcubeu a elementelor reprezentative ale personajului reprezintă o intervenție asupra unui simbol cultural al orașului.

„Să mânjești un simbol al copilăriei și al culturii românești în culorile mișcării LGBT și să încerci să le vinzi oamenilor această bătaie de joc drept «artă urbană» este de o obraznicie fără limite”, se arată în comunicat.

PSD acuză o agendă „woke”

Social-democrații ploieșteni susțin că se opun ceea ce numesc o încercare de a impune în spațiul public o „agendă woke”, despre care afirmă că nu are legătură cu „istoria, credința și valorile Ploieștiului”. „Domnul Goe este unul dintre personajele emblematice ale operei lui Ion Luca Caragiale. Statuia îl înfățișa în bine-cunoscutul costum tradițional de marinar, cu bereta aferentă — elemente identitare fundamentale care au fost acoperite intenționat cu vopsea curcubeu”, afirmă PSD Ploiești. Acesta respinge folosirea spațiului public și a simbolurilor orașului pentru ceea ce consideră a fi promovarea mesajelor LGBT și cere ca astfel de manifestări să nu fie realizate pe domeniul public.

Se cere revenirea la forma inițială

PSD Ploiești solicită oficial curățarea vopselei și a etichetelor aplicate pe statuie și readucerea „Domnului Goe” la aspectul inițial. Social-democrații cer, de asemenea, ca persoanele care au aprobat sau executat intervenția să își asume responsabilitatea și susțin că eventualele costuri pentru restaurare ar trebui suportate de cei responsabili, nu din bugetul local. „Ploieștiul este orașul lui Caragiale, nu al experimentelor progresiste! Simbolurile noastre culturale trebuie protejate cu fermitate, bun-gust și respect față de identitatea tradițională a orașului”, își încheie PSD Ploiești comunicatul.

Sursă foto: Facebook

Citește și Fitch avertizează: România se apropie de „junk” dacă blocajul politic continuă

Back To Top