Voinescu: „PDL rămâne credincios ideii de reducere la 300 a numărului de parlamentari”

sever_voinescu_1Deputatul ploieştean Sever Voinescu a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că PDL va continua săptămâna viitoare, în Parlament, dezbaterea proiectului de modificare a Constituţiei.

„PDL va continua săptămâna următoare în Parlament dezbaterea pe proiectul de modificare a Constituţiei”, a spus Voinescu, care a adăugat faptul că acest proiect „a fost întâmpinat cu acelaşi refuz din partea opoziţiei”, titrează Mediafax.
Voinescu a mai spus că PDL rămâne credincios referendumului prin care cetăţenii s-au pronunţat pentru un Parlamentar unicameral şi reducerea la 300 a numărului de parlamentari.