„Am luat şpagă, maică, da’ am votat cu cine am vrut io”. „E hoţi, domne’, fură prea mult, să fure mai puţin, să ne dea şi nouă!”. „Gigi e panaramă, ce ne mai râdem când apare la televizor. Da’ e om credincios”. „Pleacă ai noştri, vin ai noştri, noi rămânem tot ca proştii, hă, hă, hă”. „Domnu’ Dan poate schimba ceva. Să ne dea şi nouă, la cei mulţi, că lui nu-i trebuie – are iaht, elicopter, are de toate”.
Vă mai zic? Replicile sunt cunoscute, le ştiu chiar şi cei care votează cu „domnu’ Dan”. Poporul ăsta e de treabă. Are resurse precum Moş Crăciun: pe 9 decembrie, se pregăteşte să cadorisească, iar, toată adunătura de escroci din politică, cu voturi.
Ia şi domnu’ Dan un 14-15 la sută, să îi fie de bine! Ia şi Gigi ceva (mai puţin decât îşi imaginează Crin Antonescu), ia şi adunătura de la guvernare în jurul lui 50 (peste, dacă mă întrebaţi pe mine), ia şi adunătura ARD, care face campanie acum, cu inima la vedere, prin ochelarii lui Ungureanu şi încruntătura lui Blaga, destul cât să strice jocurile pentru formarea viitorului guvern. Iau toţi, ca să fie bine, să nu fie rău.
Personal, îmi convine faptul că PDL nu şi-a rupt gâtul. Este necesar ca această formaţiune să existe şi să fie puternică. La ce a arătat USL în ultimele luni, chiar mă voi ruga să existe un echilibru puternic în viitorul parlament. Iar echilibrul nu vine decât printr-o Opoziţie puternică.
Din păcate, nici USL nu va fi o alternativă bună pentru România, la fel cum nici ARD nu va promova, în eventualitatea unei întoarceri la guvernare, decât revenirea la o austeritate gândită nu prin prisma unui management realist, ci din birou, tăind cu foarfeca în nivelul de trai, ca să dea bine la cifre.
Băieţii ăştia din politică, indiferent de culoare, sunt toţi la fel.
Useliştii au venit cu tancul, pe fondul unei revoluţii inventate, ocupând Havana mioritică în aplauzele pulimii. Toate aceste mişcări de trupe nu au nici o legătură cu speranţa de mai bine, cu interesul naţional. Au legătură cu îmbogăţirea prin jaf organizat la cel mai înalt nivel.
Iată lumea a treia – politicianul care nici măcar nu se mai agită să pară serios şi profesionist, în faţa unui popor lipsit de aşteptări corecte: o mână moartă, hlizită, sărăcită şi blazată în propria-i neputiinţă.
USL vine cu nimic. Cât despre PDL, rămân, în amintirea noastră, discursurile guvernamentale legate de tăieri. Vă mai aduceţi aminte de indemnizaţia pentru nou-născuţi, atunci când un pix de ministru dibace a hotărât că al doilea nou-născut ar trebui să primească mai puţini bani? Cât cinism!
Care este justificarea? Cât ar fi câştigat bugetul de stat luând piureul de la gura nou-născutului nr. 2?
Pe lângă tăierile justificate ale guvernului PDL, au existat şi marile greşeli plecate, mai ales, din neînţelegerea realităţii economice şi fiscale din ţară.
Într-un stat în care salariul minim pe economie nu depăşeşte alocaţia unui copil din Vestul Europei, foştii guvernanţi s-au jucat cu natalitatea, pentru a echilibra bugetul. A fost bine: Europa ne-a lăudat, românii nu mai fac copii. Super!
Din interiorul lor, totul pare, întotdeauna, justificabil. De afară, mie mi s-au părut o gaşcă de analfabeţi în problemele economice.
Întotdeauna trebuie să existe resurse pentru câteva domenii vitale. Iar resursele vin prin organizarea unui mediu prietenos pentru investitorii străini, relaxare pentru firmele autohtone, prin performanţă în atragerea fondurilor pe IMM, dar şi pe infrastructură.
Pe când noi, în România, ne permitem luxul de a gândi proiecte majore cu finanţare din bugetul propriu – autostrăzi şi săli de sport – suntem impotenţi în atragerea fondurilor europene prin incompetenţa funcţionarilor şi, în acelaşi timp, dăm în cap natalităţii, Sănătăţii şi Educaţiei.
Explicaţia acestui comportament de vătaf ajuns în fruntea bucatelor este simplă: politicianul nu dă doi bani pe popor, iar poporul nici nu merită mai mult, prin atitudinea exprimată. Politicianul ne priveşte ca pe nişte oi, de care se foloseşte, cinic, odată la patru ani. Politica, în România, nu se concentrează, ca în alte state, pe parteneriat cu societatea civilă, pe dialog cinstit.
„Ciocu’ mic, acum noi suntem la guvernare!” – ăştia suntem noi, poporul român. Asta merităm şi asta primim.