Asociația MasterPeace România, fondată la Ploiești, a fost partener oficial în realizarea volumului „Exemple de bune practici prin proiecte Erasmus+ și eTwinning”, o lucrare care […]
Actual
Incendiu de vegetație pe 30 de hectare, la Colceag. Focul amenința inclusiv locuințe
Focul a izbucnit sâmbătă dimineață și a cuprins repede o suprafață însemnată, ajungând să amenințe zona cu locuințe. „Pompierii Detașamentului Mizil, precum și cei din […]
PLOIEȘTI. O copilă a fost rănită, sâmbătă, într-un accident produs pe str. Gh. Gr. Cantacuzino
În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme. „Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați, la data de 12 iulie a.c., cu […]
Avertismentul polițiștilor din Constanța, privind tentativele de înșelăciune de pe litoral: „Preţurile prea bune, presiunea de a plăti urgent sau comunicarea evazivă sunt semne clare că ceva nu este în regulă”
Poliţiştii din Constanţa atrag atenţia asupra unei metode de înşelăciune frecvent întâlnită, mai ales în plin sezon estival. Escrocii pretind că pun la dispoziția turiștilor […]
Absolvenții de teatru și arte ale spectacolului se vor putea titulariza pe ore de Educație teatrală
• Absolvenții de teatru și arte ale spectacolului se vor putea titulariza pe ore de Educație teatrală, studiată la clasa a XI-a.• Educația teatrală […]
Înșelătorie în numele Casei de Asigurări de Sănătate: Pretinși angajați ai instituției le cer românilor, prin telefon, CNP-ul și informații despre contul bancar
• Persoane care pretind că sunt angajați ai Casei de Asigurări de Sănătate îi sună pe români și, sub pretextul că le vor trimite […]
Primarul comunei Ciorani, Marin Voicu, condamnat la închisoare cu executare
Primarul comunei Ciorani, Marin Voicu, câștigător al unui nou mandat la alegerile locale din iunie 2024, a fost condamnat la închisoare în dosarul în care […]
Universitatea Politehnică se mândrește cu șefii de promoție din rândurile absolvenților CNMV Ploiești
Trei dintre șefii de promoție de la UPB, de anul acesta, sunt tineri care au absolvit C.N. „Mihai Viteazul” Ploiești. Un alt tânăr ploieștean a […]
Bărbatul condamnat pentru omor, bănuit că și-ar fi ucis fosta iubită, este căutat în continuare de Poliție. IGPR: „Dacă îl vedeți, NU intrați în contact cu el! Sunați de urgență la 112!”
Continuă căutările în cazul bărbatului de 37 de ani, bănuit că, acum câteva zile, și-ar fi ucis fosta iubit, apoi ar fi incendiat locuința pentru […]
Circulație oprită pe DN1 București – Ploiești, sâmbătă dimineață, în urma unui accident rutier
Polițiștii au emis o alertă de trafic sâmbătă, în jurul orei 7.15, privind un eveniment rutier produs în zona Săftica, din cauza căruia traficul a […]
