ANM: Răcire accentuată a vremii, începând de joi. Nordul județului Prahova intră sub cod portocaliu

cod galben vânt anm
  • O informare meteo a intrat în vigoare joi și, potrivit ANM, până sâmbătă seară, se va înregistra o răcire accentuată a vremii. Pentru zonele montane va fi emis cod portocaliu.

Informarea meteo emisă de ANM este deja în vigoare și a fost completată cu mai multe coduri de ploi însemnate cantitativ și vânt.

Potrivit actualei prognoze,  va ploua moderat cantitativ în vestul, nord-vestul și local în centrul țării. Local cantitățile de apă vor fi în general de 30…60 l/mp, iar în Carpații Occidentali, izolat vor depăși 80 l/mp.

Mâine noapte, la altitudini mai mari de 1500 m, cu precădere în Carpații Meridionali și de Curbură, va ninge. Stratul nou de zăpadă va ajunge până la 10 cm.

De asemenea, vântul va bate cu putere, la rafală urmând să atingă 65 km/oră și chiar mai mult, în zonele montane.

cod portocaliu vânt anm

ANM: Temperaturile maxime se vor situa în general între 5 și 10 grade

„Sâmbătă (14 noiembrie) vremea se va răci accentuat, iar temperaturile maxime se vor situa în general între 5 și 10 grade”, precizează meteorologii.

Citiți și: Reforma administrativă redesenează harta județelor. Primarul Buzăului respinge varianta comasării cu Prahova

Încă de astăzi, în zona Munților Apuseni vor fi perioade cu ploi torențiale importante cantitativ. Pentru nord-vestul țării a fost emis un cod galben. O alertă similară va fi valabilă însă și mâine, în toată țara, cu excepția unor județe din Muntenia și Oltenia. La munte, de vineri dimineață intră în vigoare chiar un cod portocaliu. La altitudini mari, viteza va atinge, la rafală, 120…140 km/h.

Prognoza pentru județul Prahova

După un cod galben de vânt valabil la noapte, în nordul județului Prahova, mâine dimineață zona intră sub cod portocaliu. Potrivit ANM, vor fi intensificări puternice ale vântului cu viteze de 90-120 km/h, iar la altitudini mari de 120-140 km/h.