Sâmbătă şi duminică, la Sala Polivalentă din Iaşi s-au desfășurat finalele Campionatului Naţional de Karate Tradiţional pentru seniori (peste 22 ani), tineret (19-21 ani), juniori […]
Irina Sima
USP, alături de Petrolul! Trei suporteri, în Comitetul Director al clubului ploieștean
Uniunea Suporterilor Petroliști și-a manifestat, prin intermediul unui comunicat, sprijinul total pentru Petrolul. Suporterii au anunțat că trei reprezentanți ai lor vor face parte din […]
Declaratie in Parlament impotriva poluarii. Raportul de activitate din aprilie al deputatului Roberta Alma Anastase
În luna aprilie, activitatea parlamentară a doamnei deputat Roberta Anastase s–a concentrat, în mare parte, asupra proiectelor legislative dezbătute în cadrul şedinţelor de plen şi […]
Şeful direcției județene SRI Prahova a fost schimbat din funcție
Şeful Direcţiei Judeţene de Informaţii Prahova, Sabin Iancu, a fost transferat pe o altă funcţie. Informaţia a fost confirmată de reprezentantii Serviciului Român de Informaţii. […]
Răchită, desființat de galeria Petrolului. Mesaj extrem de dur al lupilor
Încercarea lui Valeriu Răchită de a intermedia discuții între un misterios investitor din Corbeanca și Primăria Ploiești privind un proiect Petrolul, tocmai când Veolia e […]
Circ în Italia! Doi români au încercat să fure o maşină de Poliţie cu tot cu poliţistul aflat înăuntru
Mai tari decît în filmele de comedie: doi români din Trieste au încercat să fugă cu o dubă a poliţiei pe care nu se aflau […]
Petrolul: Bilete pentru meciul cu Tricolorul Breaza
Începând de vineri, Petrolul a pus în vânzare bilete pentru partida cu Tricolorul Breaza programată sâmbătă, pe stadionul Ilie Oană, de la ora 18.00. Casa […]
Începe Cupa Europeană de judo, la Sala Olimpia din Ploiești
Sâmbătă şi duminică, Ploieștiul devine capitala judo-ului. La Sala Sporturilor Olimpia se va desfășura Cupa Europeană de judo la cadeţi („U18″) masculin şi feminin, o […]
Zece chestiuni legate de inaugurarea pasajului suprateran Ploiești Vest
Ghinion! Se amână deschiderea circulației, fiindcă a picat o grindă când s-a izbit șampania de pilon Băștinașii din Strejnic nu vor mai ataca doar iarna, […]
Mbappe a ales unde va juca! Sumă de transfer record pentru puștiul minune
Ajuns cu AS Monaco în semifinalele Ligii Campionilor, Kylian Mbappe (18 ani) a ales unde va juca în sezonul viitor. Vârful va juca la Real […]
