Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Lupta pentru prezidențiale și surprizele de parcurs

„Marcel Ciolacu are calități de premier (…) are o inteligență peste medie”, zice dl. Paul Stănescu, secretarul general al PSD. În același puseu aproape socratic, inspiratul politician social-democrat garantează în fața electoratului că „Marcel îi va uni pe toți românii”, dacă va fi ales în funcția de președinte al României. Din zicerea domnului în cauză rezultă minim patru aspecte demne de luat în considerare pentru Prezidențiale:

  1. Marcel deține un grad de inteligență peste media membrilor PSD
  2. Inteligența premierului Marcel depășește puțin și media din Grădina Maicii Domnului
  3. Numai un individ cu inteligența domnului Marcel va reuși să-i unească pe toți românii
  4. Iohanis este sub inteligența domnului Marcel, care – deja ați aflat – este un fascinant fenomen neuronal dăruit patriei noastre de către Orașul Martir Buzău

CITEȘTE ȘI: VISUL LOCATIV DE AUR ȘI NAȚIONAL-SOCIALISMUL LA PRAHOVENI

Confirmând profunda teoremă de mai sus printr-o închidere axiomatică de domeniul comicului negru, deputatul Bogdan Toader dă cu postarea-n fasole: „Recent, am pierdut un coleg special, primarul ales al Bușteniului, care a lăsat în urmă o amprentă puternică asupra comunității sale. Primarii își asumă un rol esențial în viața comunelor și orașelor noastre, contribuind decisiv la bunăstarea și dezvoltarea acestora. În această direcție, astăzi, doresc să îl felicit pe Costel Brezeanu pentru câștigarea celui de-al doilea mandat ca primar al comunei Telega!”.

postare bogdan toader savin 2

Cognitivitatea alegorică din mintea cunoscutului politician prahovean confirmă, așadar, Curba lui Gauss din retorica social-democrată de rit nou. Ce-o mai ieși din gura altor aleși ai neamului din toate partidele - Dumnezeu cu mila – rămâne să vedem. Nu există politician care să nu uimească toamna asta, aveți încredere în ei. Toți își fac încălzirea pentru ceea ce va urma, iar zicerea lui Paul Stănescu stă zălog de legământ pentru tabloul politic al sfârșitului de an. 

Prostiile mitraliate agresiv și fudulia ostentativă pot avea consecințe dezastruoase spectaculoase atât pentru PSD, cât și pentru PNL. Istoria nu ar fi la primul eveniment de acest gen. Pentru un neavizat, tabloul toamnei pare aparent simplu: un general cu un pronunțat fetiș outdoor și un geniu șăgalnic din Buzău par a se duela în lupta finală pentru prezidențiale.

O minte cu imaginație mai bogată ar putea creiona, însă, un scenariu diferit la Prezidențiale: după 34 de ani de la Revoluție, un istoric tur doi, în care marii coloși cu picioare de lut și cu prestații publice debile să fie trimiși pe bară, iar o anume doamnă Lasconi și un anume domn Geoană să ofere surpriza serii. Poporul român poate oferi răsturnări incredibile. Chiar și peste media inteligenței prezidențiabilului Marcel Ciolacu. Sebastian IGNAT. 

Back To Top