Astăzi, euro a trecut de 5 lei și 34 de bani. Un nou record. Tot astăzi, România așteaptă o evaluare de la Standard & Poor's. Și probabil că mulți se întreabă: ce legătură am eu cu Standard & Poor's? Ce-mi pasă mie de rating? Să explicăm simplu:
România cheltuiește mai mulți bani decât încasează. Ca să acopere diferența și să plătească inclusiv datoriile care ajung la scadență, statul se împrumută mult. Numai anul acesta, necesarul brut de finanțare este de aproximativ 55 de miliarde de euro. Când împrumuți asemenea sume, contează enorm dacă cei care îți dau banii au încredere că îi vor și primi înapoi.
Aici intervine ratingul.
Asta e nota de încredere financiară a României. Iar țara noastră este acum la ultima treaptă din categoria recomandată investițiilor, cu perspectivă negativă. Dacă încrederea scade, investitorii cer dobânzi mai mari ca să ne împrumute. Iar dobânzile acelea nu le plătește un personaj abstract numit „statul”. Le plătim noi, din buget.
România a cheltuit deja 42 de miliarde de lei numai cu dobânzile în primele opt luni ale acestui an. Bani care nu mai pot fi folosiți pentru altceva. Peste jumătate din datoria publică este în valută. Așa că atunci când leul pierde teren, datoria respectivă devine mai greu de dus în lei. Iar vineri euro a ajuns la 5,3447 lei. Maxim istoric.
De ce ar trebui să ne intereseze?
Pentru că un euro mai scump poate însemna importuri mai scumpe, costuri mai mari pentru firme și, în final, presiune asupra prețurilor pe care le plătim. Ratingul, deficitul, cursul euro și dobânzile nu sunt niște cifre pentru economiști. La capătul lor suntem noi și portofelul nostrum din ce în ce mai gol. Sebastian Ignat
