Comunitățile de energie pot obține finanțare nerambursabilă de până la 98%

finantare comunitati de energie programul trazitie justa
  • Persoanele interesate să se organizeze, împreună cu vecinii, asociațiile de proprietari, ONG-urile și alte organizații locale, pentru a înființa comunități de energie, pot primi finanțare nerambursabilă prin Programului Tranziție Justă.
  • Etapele sunt explicate în două ateliere online. 

Inițiativele de înființare a comunităților de energie pot beneficia de finanțare nerambursabilă de până la 98%. Pot fi implementate proiecte comune care vizează instalarea de panouri fotovoltaice, sisteme de stocare a energiei electrice (baterii) și pompe de căldură. De asemenea, sunt eligibile proiectele de racordarea la rețea și sisteme de management energetic, dar și pregătirea serviciilor de consultanță.

Ateliere online pentru cei care întemeiază comunități de energie

Pentru a veni în sprijinul celor interesați, oferind informații despre modul de înființare a unei comunități de energie, etapele necesare și modalitățile de accesare a finanțării, Greenpeace România organizează două ateliere online gratuite, după următorul program:

  • 19 noiembrie 2026, în intervalul orar 10.30 – 12.00;
  • 26 noiembrie 2026, în intervalul orar 18.30 – 20.00.

Persoanele interesate se pot înscrie până la data de 17 noiembrie, prin completarea formularului disponibil AICI.

Municipalitatea ploieșteană adresează invitația cetățenilor de a valorifica această oportunitate de informare și implicare. Astfel de intenții ar putea contribui la dezvoltarea unor comunități locale mai eficiente energetic, mai sustenabile și mai prietenoase cu mediul.

Fondurile disponibile pentru proiecte

Prin Programul de Tranziție Justă (PTJ), sunt disponibili 102,8 milioane de euro pentru comunitățile de energie din șase județe, printre care și Prahova.

Bugetul total disponibil este de 102,8 milioane de euro, împărțit astfel: 41,58 milioane de euro pentru Gorj, 15,61 milioane pentru Hunedoara (inclusiv alocarea dedicată pentru ITI Valea Jiului), 3,53 milioane pentru Dolj, 7,75 milioane pentru Galați, 13,54 milioane pentru Prahova și 20,82 milioane pentru Mureș.

Valoarea eligibilă a unui proiect poate fi cuprinsă între 100.000 și 20 de milioane de euro, iar finanțarea nerambursabilă poate ajunge la 98%, contribuția proprie minimă fiind de 2%.

Cine poate accesa fondurile prin Programul Tranziție Justă

Finanțarea poate fi accesată atât de comunitățile de energie care îndeplinesc condițiile apelului, cât și de unitățile administrativ-teritoriale (UAT).

În cazul cetățenilor, organizarea într-o comunitate de energie înregistrată la ANRE este un pas necesar pentru accesarea finanțării în această calitate.

Pentru a accesa finanțarea, cetățenii trebuie mai întâi să se organizeze într-o comunitate de energie, prin constituirea unei entități juridice și înregistrarea acesteia la Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Finanțarea nu poate fi solicitată individual, ci presupune o inițiativă comună, cu mai mulți membri.

Apelul de finanțare pentru comunitățile de energie este deschis până la 31 martie 2027, ora 17:00.

finantare comunitati de energie programul trazitie justa
finantare comunitati de energie programul trazitie justa

CITEȘTE ȘI: ANRE a înregistrat primele două comunități de energie în Registrul național al comunităților de energie