Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

/home/actualis/public_html/templates/ja_flix/local/html/com_content/article/default.php on line 43
no-fullimage" itemscope itemtype="https://schema.org/Article">
Categorie: Actual

greva generala sanatateDecizia de îngheţare a salariilor în 2014 face ca personalul din sistemul sanitar să se simtă dezamăgit şi trădat de USL, astfel că în 14 noiembrie vor fi stabilite data grevei de avertisment şi a celei generale, a declarat luni, vicepreşedintele Sanitas, Marius Sepi.

Vuicepreşedintele Sanitas, Marius Sepi, a precizat că, în 14 noiembrie, personalul sanitar va stabili care sunt zilele în care va intra în grevă de avertisment, respectiv grevă generală.

„Medicii sunt nemulţumiţi şi au promis că vor întrerupe lucrul. Aşteptăm să fim invitaţi la discuţii de Ministerul de Finanţe, Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii. Au promis că ne ved", a mai spus vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, citat de Mediafax.

Cuantumul brut al salariilor de bază şi sporurilor acordate bugetarilor va fi menţinut, anul viitor, la acelaşi nivel cu luna decembrie 2013, fără să fie aplicată valoarea de referinţă din Legea salarizării unitare, o creştere salarială de până 10% fiind prevăzută doar pentru profesori debutanţi.

Măsura va fi aprobată de Guvern prin ordonanţă de urgenţă şi justificată prin faptul că neaplicarea acesteia ar genera un impact suplimentar asupra asupra deficitului bugetului general consolidat de 4,6% din produsul intern brut, afectând în mod semnificativ sustenabilitatea finanţelor publice, mai relatează sursa citată.

Începând cu 1 ianuarie 2014, medicii şi farmaciştii rezidenţi cu un salariu lunar brut mai mic decât 3.000 lei, care nu include drepturile aferente gărzilor efectuate pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază, beneficiază de o bursă de rezidenţiat în cuantum lunar de 670 lei. Bursa nu face parte din salariul brut, nu este supusă impozitului pe venit şi nu constituie baza de calcul pentru contribuţiile de asigurări sociale de stat, asigurări pentru şomaj, asigurări sociale de sănătate sau pentru accidente de muncă şi boli profesionale, mai relatează Mediafax.

Plata bursei de rezidenţiat se realizează din bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Sănătăţii.
În 2 noiembrie, peste 4.000 de angajaţi din sistemul sanitar au protestat în Capitală, cerând în primul rând alocarea a minimum 6% din PIB pentru sănătate.

Potrivit preşedintelui Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, condiţia „preliminară şi nenegociabilă" a Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate este dublarea salariilor medicilor rezidenţi. Dacă revendicările angajaţilor din sănătate nu vor fi soluţionate în urma acţiunii de protest, ar putea urma greva generală, dar şi demisii în bloc, a avertizat Astărăstoae.

Sursa foto: jurnalul.ro

Back To Top