Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Actual

deseuri periculoaseMinistrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat marţi, într-o emisiune televizată, că importurile de deşeuri din Europa vor fi suspendate, la fel activităţile agenţilor economici care nu ţin cont de mediu. În acelaşi timp, vor fi mărite sancţiunile pentru nerespectarea legislaţiei pentru protecţia mediului.

România importă, anual, sute de mii de tone de deşeuri pe an.

Importurile deşeurilor vor fi suspendate pe o perioadă de cel puţin jumătate de an. „Cred că în zece zile va fi adoptată hotărârea", a declarat ministrul Mediului Rovana Plumb, la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3.

Intenţia de suspendare a importurilor de deşeuri a apărut încă din luna iulie, însă motivaţia principală de atunci a fost alinierea la legislaţia europeană, relatează 9am.ro.

În ultima perioadă, Garda de Mediu a derulat 320 de controale la firmele care se ocupă cu stocarea tenmporară, depozitarea finală, gestionarea şi valorificarea deşeurilor periculoase din întreaga ţară.
În urma verificărilor, inspectorii Gărzii de Mediu au aplicat 34 de amenzi în valoare totală de 923.000 de lei, 11 avertismente şi a fost suspendată activitatea unei societăţi până la obţinerea acordului de mediu.
Controalele continuă, de data aceasta fiind coordonate de ministrul Mediului, Rovana Plumb, relatează Mediafax.

Back To Top