Joi, 14 noiembrie, sărbătorim LĂSATA SECULUI pentru postul Crăciunului, care începe de vineri şi durează 40 de zile. Vezi care sunt tradiţiile şi obiceiurile la LĂSATA SECULUI.
Lăsata Secului este ultima zi în care se mănâncă „de dulce" înainte de postul Crăciunului. Conform calendarului ortodox, Lăsata Secului se sărbătoreşte pe 14 noiembrie, dar dacă această zi cade miercurea, Lăsata Secului va fi cu o zi înainte.
De Lăsata Secului, creştinii respectă tradiţii din bătrâni, rânduite de secole, pentru a păstra sporul şi sănătatea în fiecare familie.
Ritualuri pentru bunăstare
Potrivit tradiţiei, în popor, masa sărbătorească este aşezată la răsărit, lângă o icoană, iar această orânduială aminteşte de aspectul său sacru. Din vremuri îndepărtate, la această, masa festivă este acoperită cu o faţă de masă albă, iar în mijlocul acesteia se aşează o pâine şi sare.
Mesenii gustă întâi o bucată de pâine înmuiată în sare, obicei tradiţional care aminteşte de ospitalitea populară.
Gospodinele împodobesc masa festivă îndeosebi cu plăcinte cu brânză, cu friptură de pasăre şi cu vin. Deoarece gazda cunoaşte preferinţele culinare ale oaspeţilor săi, fiecare invitat se poate răsfaţa din belşug şi cu bucatele preferate: aperitive, ciorbe, preparate din carne şi delicatese cu dovleac şi cu mere.
La masa festivă, se consumă anumite alimente care atrag sporul. La aperitiv, se consumă ouă de puică, pentru a evita cheltuielile neprevăzute, ştiut fiind faptul că, adesea, găina râcâie şi împrăştie chiar şi boabele. Ciorba de peşte este binevenită pentru ca, în timpul postului, să fim sprinteni precum peştii şi să înotăm tot timpul, fără să „alunecăm" în necazuri. La desert, se servesc plăcinte cu fructe şi cu legume, dar mai ales cu struguri sau cu stafide, care simbolizează sporul şi vigoarea spirituală, relatează realitatea.net.
Predicţiile vremii
Totodată, o datină din străbuni este respectată în fiecare familie şi aceasta ajută la prezicerea vremii: dacă pieptul găinii pregătite pentru masa de Lăsatul Secului este gras, atunci va urma o iarnă grea. În cazul în care găina are pieptul fără grăsime, iarna va fi uşoară şi vara va avea roade bogate.
Sănătate şi alungarea spiritelor rele
Mai ales în zonele rurale, în seara respectivă, gospodarii ung cu usturoi ferestrele caselor, uşile şi porţile gospodăriei, fiind convinşi că, în acest fel, orice rău şi spiritele păguboase sunt alungate departe de casa lor.
Din generaţie în generaţie, seniorii fiecărei familii spun că ei respectă sărbătoarea pentru că astfel fiecare membru al familiei sale va fi sănătos, la fel animalele de povară din gospodărie. Totodată, furtunile şi grindina nu vor distrugă recoltele familiei respective.
Ritualuri pentru atragerea ursitului
Prin tradiţie, fetele bătrâne care practică postul negru în această zi se vor căsători în anul următor, după Paşte.
În multe zone ale ţării, fetele necăsătorite participă la ritualul „Bătutul pernelor". Respectarea acestui ritual aduce mai repede ursitul în viaţa tinerei.
Tot acum se oficiază ultimele nunţi din acest an, pentru că, după data de 15 noiembrie, până după Bobotează, nu se mai fac nunţi.
Vineri, 15 noiembrie, începe postul
POSTUL CRĂCIUNULUI, care începe pe 15 noiembrie este primul post din anul bisericesc, iar ca importanţă este al doilea după postul Paştelui.
Este un post lung, dar destul de blând pentru că toate zilele de sâmbătă şi duminică, plus zilele de sărbătoare sunt cu dezlegare la peşte, ulei şi vin, mai relatează realitatea.net.