În cursul lunii decembrie 2013, în dosare de corupție instrumentate de DNA, au rămas definitive 24 de hotărâri judecătorești prin care au fost condamnați 48 de inculpați, dintre care: 2 deputaţi, 2 generali de brigadă (fost şef, respectiv locţiitor Corp Control SRI), un consilier județean, un șef poliție municipiu, un șef Serviciu permise județ, șef Birou înmatriculări județ, un șef Corp Gardieni Publici județ, etc, la pedepse cuprinse între 8 ani închisoare și 5 luni închisoare cu suspendare, informeayă Direcția Națională Anticorupție prin intermediul unui comunicat trimis presei.
Detalii se regăsesc pe pagina de Internet, la adresa www.pna.ro, secțiunea „Comunicate – hotărâri definitive de condamnare".
Având în vedere că, în multe cazuri, între pronunțarea deciziilor, motivarea acestora și transmiterea acestor decizii de către instanțele de judecată, în format electronic, se înregistrează o anumită diferență de timp, DNA a decis publicarea unor informări cu privire la soluțiile de condamnare definitive, la momentul pronunțării acestora, sub formă de comunicate de presă.