Categorie: Actual

viscolDirectorul ANM, Ion Sandu a declarat că urmează un nou viscol în sudul României, de miercuri până joi.

El a anunţat că, de miercuri dimineaţă până joi dimineaţă, „cu probabilitate foarte mare", ANMH va emite, din nou, avertizări de viscol în sudul ţării.

Ion Sandu a subliniat că viscolul este un fenomen normal în luna ianuarie. „Statistica arată că, în ianuarie, sunt de regulă patru viscole în România şi acum suntem la primul viscol. Urmează miercuri al doilea viscol, dar mai uşor decât ăsta", a declarat directorul ANM.

Ion Sandu a mai precizat că, de miercuri, revine viscolul: „Mâine este o pauză, după ieşirea din vigoare diseară a acestor coduri. E o pauză în sensul că nemaifiind vânt, chiar dacă ninge, ninge slab. Dar de miercuri dimineaţă până joi dimineaţă, cu probabilitate foarte mare, ANM-ul va emite din nou avertizări pentru un viscol tot pe sudul ţării. Deci este destul de scurt ca timp, în comparaţie cu viscolul în care ne aflăm".

Întrebat dacă sunt luate în serios de către autorităţi informaţiile furnizate de ANM, Ion Sandu a răspuns: „Sunt luate în serios, numai că părerea mea personală e următoarea: atâta timp cât populaţia nu înţelege că în Cod Portocaliu nu se pleacă la drum, nici o autoritate niciodată nu poate să-i ajute. Autorităţile trebuie să aibă grijă de bolnavi, trebuie să aibă grijă de echipele care repară curentul electric şi aşa mai departe. Deci până când populaţia României nu înţelege că nu trebuie să plece la drum pe Cod Portocaliu, va fi foarte greu de gestionat aceste situaţii".

Întrebat dacă era mai simplu ca anumite drumuri naţionale să fi fost închise pur şi simplu, directorul ANM a răspuns: „Pe perioada Codului Portocaliu, da".

Sursa: digi24.ro

Back To Top