Categorie: Actual

raed-arafatActualul secretar de stat în Ministerul Sănătății Raed Arafat va prelua aceeași funcție în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, pentru a putea conduce Departamentul de intervenții în situații de urgență, care va funcţiona la Interne, a precizat vicepremierul Liviu Dragnea.

Premierul Victor Ponta anunțase anterior că Departamentul de intervenții în situații de urgență, care va funcţiona în cadrul Ministerului de Interne, va fi condus de către secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Raed Arafat, titrează Mediafax.

„Departamentul va avea în coordonare Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General de Aviație, dar și coordonarea operativă a ceea ce înseamnă ambulanțe, unitățile de primiri-urgenţe. Departamentul va fi sub conducerea unui secretar de stat și, evident, astăzi cred că cel mai potrivit este domnul Arafat, pe care îl voi și numi astăzi în funcție", a spus Ponta.

Raed Arafat va fi totodată vicepreşedinte al comitetului pentru situaţii de urgență prezidat de vicepremierul și ministrul Administrației, Liviu Dragnea.

Premierul a anunțat, săptămâna trecută, că Guvernul va modifica actualul sistem de coordonare a instituţiilor în situaţii de urgenţă şi va avea două comitete de intervenţie, respectiv unul pentru intemperii, coordonat de ministrul Administrației Publice, și unul pentru cazuri de urgență, condus de vicepremierul pentru Siguranță Națională, mai relatează Mediafax.

Back To Top