Categorie: Actual

mircea cosma si nicolaeMircea Cosma a ajuns, astăzi, în fața judecătorilor ÎCCJ, cu o perfuzie ținută chiar de managerul Serviciului Județean de Ambulanță Prahova, dr. Daniel Nicolae.

La ieșirea de la înfățișarea cu judecătorii, perfuzia președintelui CJ Prahova era ținută de către o asistentă medicală.

Mircea Cosma a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Ploiești cu aceeași ambulanță cu care a fost adus la ÎCCJ. Totuși, de această dată a coborât pe targa trasă tot de către directorul SAJ Prahova, dr. Daniel Nicolae.

Acesta a justificat prezența sa lângă Mircea Cosma, la ÎCCJ, prin faptul că era de tură, iar un alt medic nu mai era disponibil, la acel moment, în sediul Serviciului Județean de Ambulanță Prahova. „Nu contează la ce cazuri ne ducem, ca medici. Suntem doi medici pe tură, astăzi colegul meu era plecat cu un caz de infarct în București. Când am văzut că ședința de la ÎCCJ durează, am chemat de acasă un alt medic. Funcționăm cu 12 medici în loc de 55 cât ar trebui să avem, câte doi pe tură, trei în cazurile fericite. Ultima solicitare de suplimentare a personalului am înaintat-o către Ministerul Sănătății la finalul anului trecut. Toți inculpații care au ieșit din secțiile Spitalului Județean au fost însoțiți de doctor", a declarat dr. Daniel Nicolae, managerul SAJ Prahova.
Potrivit acestuia, și prezența unui medic alături de Mircea Cosma, din cauza stării de sănătate a acestuia: „Starea lui de sănătate este instabilă. Permanent a avut o perfuzie cu nitroglicerină. A acuzat dureri pericordiale și valori mari ale tensiunii, se află în tratament cronic pentru hipertensiune, iar în antecedentele sale medicale există și un accident vascular cerebral. A fost internat la Spitalul Județean în repetate rânduri", a declarat dr. Daniel Nicolae.

Dacă judecătorii ÎCCJ vor decide cercetarea în libertate a inculpatului Mircea Cosma, atunci acesta va rămâne sub supraveghere medicală la Spitalul Județean de Urgență Ploiești. În cazul în care Înalta Curte va decide arestarea sa pentru alte 30 de zile, atunci Mircea Cosma va sta sub supraveghere medicală la Spitalul Penitenciarului Jilava.

Mircea Cosma și fiul său, Vlad Cosma, sunt acuzați de trafic de influență.

Back To Top